24 de cuvinte despre viata duhovniceasca
24 de cuvinte despre viata duhovniceasca
Pentru a sesiza originalitatea si importanta operei Sfantului Simeon Noul Teolog, ne atrage atentia traducatorul, trebuie sa intelegem ca nu a avut intentia formularii unei teologii sistematice despre lucrarea necreata a Duhului in viata crestinului. Insa, ea a marcat un moment de cotitura in teologia bizantina si a constituit un semnal care atragea atentia asupra impasului legat de formalismul si institutionalismul care devenisera prevalente in viata bisericii.
O voce precum cea a Sfantului Simeon Noul Teolog a reusit sa amendeze practicile curente din viata bisericii si sa aduca in atentie modul autentic de vietuire crestineasca mostenit prin traditie, inca din perioada apostolica. Prin intermediul misticii simeoniene, se pregateste terenul pentru revigorarea duhovniceasca ce avea sa se declanseze si sa se raspandeasca odata cu miscarea isihasta din secolul al XIV-lea.
Suntem indemnati prin aceasta lucrare sa iesim din lume prin neintampinarea fata de lucrurile materiale, iubire de arginti, slava desarta si sa ne scarbim de toate cate sunt urate de Dumnezeu. Sa ne folosim numai de cele necesare pentru a trai, cu care mintea noastra nu se desfata si pentru care inima nu simte placere.
Sunt doua mari lupte pentru orice suflet cinstitor de Dumnezeu. Prima - a dobandi harul Sfantului Duh, caci nu se poate sa atingi calea mantuirii daca n-ai dobandit harul tainic al Sfantului Duh. Iar a doua, care este chiar mai grea – a nu fi deposedat dupa aceste multe sudori si osteneli.
Conform spuselor Sfantului Simeon, vrednic de Dumnezeu este cel deschis, adevarat, bland, bun, compatimitor, milostiv, indelung rabdator, care sufera raul, iubitor de oameni. Omul nu poate sa fie astfel daca nu ajunge mai intai in partasie cu firea lui Hristos prin credinta in Hristos. Asa incat, cine nu este astfel ori n-a crezut in Hristos, ori ramane necredincios prin parerea ca crede. Iar cel ce crede, fie a devenit astfel, fie se sarguieste sa ajunga asa.
In ultimul cuvant suntem rugati sa punem ca temelie la cladirea virtutilor, binele smereniei, apoi, cu luptele bunei credinte, sa ridicam casa cunostintei tainelor lui Dumnezeu si sa fim cuprinsi de lumina dumnezeiasca si sa vedem pe Dumnezeu cu ochiul curatit al inimii cat este cu putinta noua, care suntem oameni, si sa fim introdusi in tainele mai desavarsite ale imparatiei cerurilor.
Sfantul Simeon afirma ca oamenii se nasc ca sa slaveasca pe Dumnezeu, ca o fire cuvantatoare si cunoscatoare si singura din toata zidirea vazuta care poate sa-L inteleaga pe Creator, sa-L mareasca si sa-I multumeasca.
De asemenea, ni se spune ca oamenii se nasc ca sa moara din cauza ostenelii puse inaintea lor in locul acesta in care s-au nascut dupa dumnezeiasca sentinta si sa se odihneasca de osteneala si de durerile lor, in nadejdea invierii si a vietii neintristate, fara de lipsa si care nu se destrama. Desi Hristos Se osteneste in ei, dar ei, fiind neputinciosi, rabda multa osteneala numai pentru a-L tine pe Hristos.
Deci, nu ar trebui sa presupunem ca am venit in lumea aceasta din pantecele maicii noastre ca sa ne bucuram de lume. De-ar fi fost asa n-ar mai fi murit omul. Ci a fost adus mai intai ca sa existe, iar in al doilea rand, ca sa creasca si in asezare sfanta si cuvenita lui Dumnezeu prin povatuirea intru dreptate.
Descrierea produsului
Pentru a sesiza originalitatea si importanta operei Sfantului Simeon Noul Teolog, ne atrage atentia traducatorul, trebuie sa intelegem ca nu a avut intentia formularii unei teologii sistematice despre lucrarea necreata a Duhului in viata crestinului. Insa, ea a marcat un moment de cotitura in teologia bizantina si a constituit un semnal care atragea atentia asupra impasului legat de formalismul si institutionalismul care devenisera prevalente in viata bisericii.
O voce precum cea a Sfantului Simeon Noul Teolog a reusit sa amendeze practicile curente din viata bisericii si sa aduca in atentie modul autentic de vietuire crestineasca mostenit prin traditie, inca din perioada apostolica. Prin intermediul misticii simeoniene, se pregateste terenul pentru revigorarea duhovniceasca ce avea sa se declanseze si sa se raspandeasca odata cu miscarea isihasta din secolul al XIV-lea.
Suntem indemnati prin aceasta lucrare sa iesim din lume prin neintampinarea fata de lucrurile materiale, iubire de arginti, slava desarta si sa ne scarbim de toate cate sunt urate de Dumnezeu. Sa ne folosim numai de cele necesare pentru a trai, cu care mintea noastra nu se desfata si pentru care inima nu simte placere.
Sunt doua mari lupte pentru orice suflet cinstitor de Dumnezeu. Prima - a dobandi harul Sfantului Duh, caci nu se poate sa atingi calea mantuirii daca n-ai dobandit harul tainic al Sfantului Duh. Iar a doua, care este chiar mai grea – a nu fi deposedat dupa aceste multe sudori si osteneli.
Conform spuselor Sfantului Simeon, vrednic de Dumnezeu este cel deschis, adevarat, bland, bun, compatimitor, milostiv, indelung rabdator, care sufera raul, iubitor de oameni. Omul nu poate sa fie astfel daca nu ajunge mai intai in partasie cu firea lui Hristos prin credinta in Hristos. Asa incat, cine nu este astfel ori n-a crezut in Hristos, ori ramane necredincios prin parerea ca crede. Iar cel ce crede, fie a devenit astfel, fie se sarguieste sa ajunga asa.
In ultimul cuvant suntem rugati sa punem ca temelie la cladirea virtutilor, binele smereniei, apoi, cu luptele bunei credinte, sa ridicam casa cunostintei tainelor lui Dumnezeu si sa fim cuprinsi de lumina dumnezeiasca si sa vedem pe Dumnezeu cu ochiul curatit al inimii cat este cu putinta noua, care suntem oameni, si sa fim introdusi in tainele mai desavarsite ale imparatiei cerurilor.
Sfantul Simeon afirma ca oamenii se nasc ca sa slaveasca pe Dumnezeu, ca o fire cuvantatoare si cunoscatoare si singura din toata zidirea vazuta care poate sa-L inteleaga pe Creator, sa-L mareasca si sa-I multumeasca.
De asemenea, ni se spune ca oamenii se nasc ca sa moara din cauza ostenelii puse inaintea lor in locul acesta in care s-au nascut dupa dumnezeiasca sentinta si sa se odihneasca de osteneala si de durerile lor, in nadejdea invierii si a vietii neintristate, fara de lipsa si care nu se destrama. Desi Hristos Se osteneste in ei, dar ei, fiind neputinciosi, rabda multa osteneala numai pentru a-L tine pe Hristos.
Deci, nu ar trebui sa presupunem ca am venit in lumea aceasta din pantecele maicii noastre ca sa ne bucuram de lume. De-ar fi fost asa n-ar mai fi murit omul. Ci a fost adus mai intai ca sa existe, iar in al doilea rand, ca sa creasca si in asezare sfanta si cuvenita lui Dumnezeu prin povatuirea intru dreptate.
Detaliile produsului