Fără să fi citit niciun roman de Jeffrey Eugenides, am propus însă pentru discuțiile de la ediția din luna august a Clubului de Lectură, cea mai recentă carte a sa, tradusă în limba română la Editura Polirom: Intrigă matriominală. Am luat aceasta decizie ghidat de povestea inițiatică anunțată în prezentarea cărții, mizând pe o desfășurare narativă cu accente comice, melodramatice și încurcături amoroase, ideale pentru o lectură de vară. Romanul lui Eugenides nu doar că a depășit aceste așteptări, dar s-a dovedit a fi una din cele mai fermecătoare și zguduitoare lecturi de care am avut parte în acest an: un roman de o complexitate uluitoare scris cu multă erudiție și profunzime.

Așa cum suntem anunțați încă din titlu, scheletul narativ este reprezentat de o intrigă matrimonială. Construcția lui Eugenides inserează cu autoironie premeditată obsesia romanelor victoriene centrate preponderent în jurul unor astfel de intrigi, într-o poveste de secol XX proiectată în America anilor 80. Doar că de data aceasta, intriga lui Eugenides, aparent un subiect exploatat încă de acum două secole până la saturație, găsește un suflu nou, așezată în contextul realităților contemporane, pătrunsă de zeitgeistul epocii în care se desfășoară. Protagoniștii romanului: Madeleine, Leonard și Mitchell alcătuiesc un triunghi amoros a cărui evoluție traversează practic toate cele 450 de pagini ale romanului. Toți trei sunt absolvenții universității prestigioase Brown din SUA și se află la răscrucea de drumuri a absolventului obișnuit, neștiind foarte clar ce urmează să facă în viitorul apropiat.

Madeleine a studiat Limba Engleză la facultate pentru că i-a plăcut să citească (spre deosebire de alți colegi de-ai ei, ajunși la această specializare pentru că emisfera stângă nu le era suficient de dezvoltată pentru matematică, pentru că istoria era prea aridă, pentru că voiau să fie profesori). Pasionată de romane victoriene și intrigi matrimoniale, după experiențe academice, sociale și erotice călduțe și nu foarte satisfăcătoare, Madeleine descoperă în ultimul an de facultate parfumul revoluției, din momentul în care alege cursul de Semiotică- un curs provocator, cu lecturi haotice care o familiarizează anevoios cu amețitoarea deconstrucție criptică a lui Derrida, un curs la care îl cunoaște pe Leonard, un tânăr abătut, nepieptănat ca un baiat mare fără mamă. Așa cum se va dezvălui, dincolo de aerul său de cuceritor fără scrupule, de Don Juan nestatornic și inteligent, cu afinități pentru filosofie și biologie, Leonard ascunde o vulnerabilitate durabilă și devastatoare: suferă de tulburare maniaco-depresivă (sau, după terminologia psihiatrică actualizată de tulburare bipolară): oscilează periodic între stări de depresie profundă și stări de surescitare emoțională și hiperactivitate. Până la dezvăluirea deplină a impactului suferinței sale, Madeleine se simte atrasă iremediabil de Leonard, alături de care alege să rămână imediat după absolvire, în ciuda unei legături ambivalente, nelipsită de echivoc și o oarecare tensiune erotică pe care o dezvoltă în timpul studiilor și cu un alt coleg, Mitchell. Mitchell este opus lui Leonard: preocupat de studii religioase, muncitor, aflat într-o căutare spirituală, fără să își înfrâneze apetitul pentru plăcerile mundane, Mitchell pare șters, timid și visător, un băiat pe care fetele l-ar alege mai degrabă ca prieten, decât ca iubit, un băiat care se simte lăsat în afara competiției cu Leonard, deși e îndrăgostit până în vârful degetelor de Madeleine. Încercând să-și clarifice perspectivele existențiale postuniversitare, Madeleine va alege să petreacă vara alături de Leonard, într-o tabără de cercetare, în vreme ce Mitchell va porni într-o călătorie de câteva luni prin Europa și India, unde va spera să trăiască o purificare spirituală, muncind ca voluntar printre nevoiași. În vreme ce Madeleine va descoperi realitatea dureroasă și uneori înșelătoare și perversă a bolii lui Leonard, devenind un paznic veșnic în alertă a tendințelor sale suicidare, Mitchell, după ce va trece prin Franța, Andaluzia sau Grecia, deși va trăi o mulțime de aventuri printre străini, nu va fi călăuzit spre starea de pace și limpezime spirituală pe care o caută, bântuit mai ales de proiecția ideală și de povestea ipotetică pe care nu a trăit-o alături de Madeleine. Cum se vor intersecta destinele celor trei protagoniști și care va fi deznodământul intrigii matrimoniale vă rămâne să descoperiți.

Romanul lui Eugenides scris cu mult talent și originalitate (câte romane debutează cu o caracterizare de personaj făcută prin inventarierea bibliotecii sale?) este greu de încadrat. Pe de o parte este un bildungsroman construit pe trei planuri: avem de a face nu doar cu unul, ci cu trei protagoniști de egală importanță aflați la vârsta încercărilor, la vârsta la care trebuie să deceleze, prin experiențe mai mult sau mai puțin dureroase, ce e veșnic și ce trecător, ce îi reprezintă cu adevărat și ce sunt mode pe care le urmează inerțial. La fel de elaborat și de reușit ca Jonathan Franzen (în romanul Libertate) și Eugenides reușește să redea cu fidelitate drama formării ca adult în epoca contemporană: a trăi cu povara libertății, a inventaria zeci de oportunități de destin și rețete existențiale, fără să ai garanția celei mai bune alegeri dintre opțiunile posibile. Pe de altă parte, romanul lui Eugenides este și o poveste de dragoste reușită: apelând la calitățile dar mai ales la slăbiciunile personajelor, autorul încurcă ițele dramatice și amoroase, reușind să păstreze în permanență un echilibru tensionant între cei trei protagoniști. Intrigă matrimonială are și o dimensiune realistă sugestivă, creionând cu fidelitate atmosfera, spiritul locurilor și timpurilor decadei a 8-a: mediul universitar al anilor 80 traversat de aerul radicalismului postmodernist, Europa traversată de teoriile postcoloniale și feministe care reinterpretează complet cultura și comportamentele la toate nivelurile etc. Protagoniștii romanului sunt marcați de cele două crize esențiale, tot mai amenințătoare pentru generațiile postbelice: criza psihologică (care riscă să se permanentizeze, sub influența unor factori numeroși și să se transforme dintr-un moment pasager de evoluție într-o patologie psihiatrică prelungita) și criza spirituală - tot mai adânci și mai greu de gestionat. Nu în ultimul rând, romanul lui Eugenides este o proiecție zguduitoare a viații alături de un pacient cu tulburări mintale: și nu vorbim de temute și deja ipostaziate boli precum Alzheimer sau schizofrenie, ci de o tulburare care, cu siguranță este subdiagnosticată și subestimată în rândul populației generale: tulburarea bipolar㠖 o afecțiune capabilă să dezintegreze lent și sigur dorința de a trăi, o boală care modelează și spulberă nu doar pe cel suferind, ci și pe cei care îi sunt apropiați într-o manieră pe care nu ne-o imaginăm, dar pe care romanul lui Eugenides o surprinde elaborat și bine documentat.

În esență, urmărind experiențele intelectuale, spirituale și mai ales relaționale ale personajelor sale (cumva, tocmai aceste experiențe par a fi privilegiate și mai reprezentative pentru evoluția protagoniștilor), Eugenides resuscitează elegant și inspirat, în spiritul secolului XXI, interesul pentru intrigile matrimoniale – și asta pentru că povestea autorului american este traversată de o morală, pe cât de amară, pe atât de realistă: intriga matrimonială trece, crizele personale rămân.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro