O vara de rascruce, povestea unei adolescente din inalta societate newyorkeza a anilor ’40, este primul roman al lui Truman Capote, inceput in 1943 si abandonat cinci ani mai tarziu. Desi Capote se reintoarce periodic la manuscris, nu-l finalizeaza niciodata – mai mult, in 1966, cand isi paraseste locuinta din Brooklyn, printre obiectele lasate in urma se numara si cele patru caiete continind textul si notele cartii. Considerate de biografii sai pierdute pentru totdeauna, ele au fost recuperate in 2004, la douazeci de ani de la moartea autorului, pentru ca doi ani mai tarziu sa vada, in sfarsit, lumina tiparului. Aparitia, intarziata cu patru decenii, a ceea ce ar fi trebuit sa fie romanul de debut al lui Capote a constituit unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimilor ani, iar destinul lui senzational adauga o ultima pata de culoare biografiei tumultuoase a autorului sau.

     Fragment din romanul "O vara de rascruce" de Truman Capote:

    “— Hai, aprinde-mi o tigara!
    Vocea lui Clyde Manzer, morocanoasa ca a omului trezit din somn, dar intotdeauna usor ragusita si voalata, avea o calitate singulara: iti lasa o impresie neta a celor spuse, indiferent ce-ar fi spus, pentru ca avea o modulatie retinuta, ca o valva deschisa, care infuza fiecarei silabe o lenta virilitate; cu toate acestea, sarea cuvintele, separa uneori propozitiile prin pauze care faceau sa se evapore orice urma de sens.
    — Dar sa nu mi-o moi cu scuipat, pustoaico. Mereu mi-o uzi.
    Vocea, desi atragatoare in felul ei, te putea insela; multa lume il considera prostanac: ceea ce dovedea o lipsa a spiritului de observatie. Clyde Manzer nu era prost deloc: de fapt, felul lui de desteptaciune era foarte vizibil. Universitatea mahalalei, care-ti confera o diploma in stiinta de a te descurca - te invata cum sa fugi, unde sa te ascunzi, cum sa calatoresti cu metroul, sa folosesti un telefon public, sa vezi un film, totul fara sa platesti - adica intreaga cunoastere pe care o acumulezi intr-o copilarie petrecuta printre ciorovaielile bandelor de cartier si in dupa-amiezile disperate in care numai cei cruzi si smecheri, iuti si curajosi supravietuiesc. Aceasta era educatia care dadea ochilor lui o agila intensitate.
    — Aoleu, mi-ai udat-o cu scuipat. Doamne, am stiut ca asa o sa se intample.
    — Lasa ca o fumez eu, l-a potolit Grady.
    Folosind bricheta pe care Peter o gasise atat de vulgara, i-a aprins alta tigara. Intr-o dupa-amiaza de luni, care era ziua libera a lui Clyde, vizitasera o baraca de tras la tinta si el castigase bricheta pe care i-o daruise ei: de atunci, Grady capatase pasiunea de a aprinde tigarile tuturor: o excita faptul de a-si vedea secretul deghizat intr-o mica flacara, tasnind la suprafata intre ea, care stia, si cineva strain, care l-ar fi putut descoperi.
    — Multumesc, pustoaico, i-a spus, acceptand noua tigara. Esti o fata buna, nu mi-ai umezit-o. Dar eu sunt prost dispus, asta-i tot. N-ar fi trebuit sa dorm. Am avut vise.
    — Sper ca figuram si eu in ele.