Sufletul romanesc nu se declina intre degenerarea evadatului din ghetoul comunist care fura acum in Occident si omul politic dee azi care a distrus Romania mai mult decat orice dusman,  ci intre cel care si-a dat viata pentru acest pamant si tacerea romanului de azi care are memoria acestui lucru si nu cedeaza. - Dan Puric
 Fragment:

"Eram de noua lunii in armata si nimeni in afara de mama nu venise sa ma vada. Eram uitat de toti. „Alice"! mi-am spus. Sa fie, oare, Alice? Era prima fata de care ma indragostisem in liceu. Ce frumoasa si tandra era Alice! Inima-mi incepu sa-mi bata cu putere. Daca o fi ea? O fi decis sa vina sa ma vada. Nu-i scrisesem decat o singura data o scrisoare, la care ea mi-a raspuns. in rest, nimic Si totusi, daca este ea?! M-am dus la baie. Mi-am aranjat uniforma de soldat asa cum am putut. Mi-am indreptat gulerul, petlitele. Mi-am aranjat centura cu stema Republicii Socialiste Romania, sa stea mai bine pe mine. Apoi am incercat sa-mi fac din parul tuns scurt un fel de freza. mi-am inmuiat degetele in apa, tremurand de emotie, si mi le-am trecut prin par in zona fruntii ca sa stea parul putin intr-o parte. Apoi mi-am asezat incet peste el, asa ca sa mi-l deranjez, boneta militara. Am plecat. Ma indreptam spre punct control. Aveam emotii. Inima-mi batea cu putere. O ceata groasa mi se-asezase pe gandurile care ma strabateau ca niste fulgere. "