Acorda-mi acest vals este mai mult decat o fictiune autobiografica, ca si Blandetea noptii de Scott Fitzgerald, de altfel. Cele doua romane creeaza un joc de oglinzi pe care Zelda si Scott si le asaza unul in fata celuilalt si in care imaginile lor reflectate reciproc se pierd la infinit, tot asa cum in viata reala cei doi soti s-au pierdut intr-o spirala a exceselor si nefericirii.

Alabama, mezina familiei judecatorului Beggs, este o tanara din Sud, dezinhibata si plina de vivacitate, dornica sa isi traiasca viata dupa propriile reguli. Trecand peste dezacordul parintilor si depasindu-si ezitarile, se casatoreste cu David Knight, un tanar cu o situatie precara, dar cu dorinta si vointa de a reusi in arta. Doi indragostiti in care nu este greu sa ii recunoastem pe Zelda si pe Scott, al caror destin ii va uni intr-o relatie de cuplu pe cat de fascinanta, pe atat de distructiva. Afisarea aparentelor stralucitoare si goana dupa placeri nu pot masca insa sentimentele de nesiguranta ale protagonistilor, tot asa cum viata traita la maximum si sfidarea conventiilor isi au pretul lor. Fie la New York sau Paris, fie pe Coasta de Azur sau in Napoli, gelozia sau indiferenta, singuratatea in cuplu, obsesia perfectiunii si ratarea sunt traite de cei doi cu aceeasi intensitate. Ranita in acest vartej al placerilor si al ratarilor, Alabama se intoarce acasa, pentru a incerca sa isi gaseasca echilibrul si sa se recompuna.