Alte 77 intamplari nostime din viata Parintilor

Zambete-recidiva

Cand am adunat primele 77 de intamplari nostime intre coperte de carte, am avut bucuria sa imi reconfirm ca avem (ca oameni ce ne revendicam din Dumnezeu) capacitatea, aptitudinea galanta a sufletului de a privi dincolo de sens, de a da zambetului acea vrednicie restauratoare, care sa trimita de la context larg la subtext nodal.
In urma acelui experimental volumas, am primit foarte multe alte intamplari de la oameni minunati, care nu au uitat sa zambeasca, unii dintre ei teologi de marca ai spatiului ortodox romanesc. De aceea, in cea mai mare parte, cartea aceasta e una de echipa, a unora care au inteles ca, cel putin la romani, viata de zi cu zi a fost intotdeauna (zicere a lui Belu Zilber) un amestec de I. V. Stalin si I. L. Caragiale. si ca, asa cum puncta undeva Antoine de Saint-Exupery, „un zambet este adesea esentialul. Esti platit cu un zambet. Esti rasplatit cu un zambet. Esti insufletit de un zambet. si calitatea unui zambet te poate face sa mori”. Insa cand un astfel de zambet te poate aduna in nobletea de har si dar a lui Dumnezeu, atunci acesta e cu adevarat unul vectorial, implinit in scop.
Alte 77 de intamplari nostime din viata Parintilor nu face decat sa repuna in suflete parte din zambetele pricinuite de unii din marii oameni ai teologiei ortodoxe romanesti sau de unii oameni simpli, care au luminat, la un moment dat, fie si pentru o clipa, inimile celorlalti, prin spiritul lor frumos si cuminte, la care au adaugat cate un zambet, bine stiind ca acesta este unul din cele mai usoare drumuri de a ajunge de la inima la inima.
Multumesc complicilor care au facut posibila aceasta noua doza de zambet si cred ca, dincolo de umorul de limbaj sau situatie pe care il conserva fiecare intamplare in parte, zambetul e doar un pretext (sau un raspuns) pentru adevaruri cu relief, pentru lucruri simple, insa esentiale…

Romeo PETRAsCIUC

Zambind, Dumnezeu ne iubeste…

Inteleg ca ne arde la degete si in cateva zile carticica aceasta, ce o tineti in maini, va sa fie tiparita, tocmai spre a va fi oferita. La vremuri de of si vai, sa zambesti e un medicament, luat din raftul cu buline al farmaciei de cuvinte prin care Dumnezeu a bucurat limba romana.
Volumul anterior, tot cu 77 de perle, a suscitat interes oamenilor si l-a obligat pe Romeo Petrasciuc – editor, poet, epigramist si jurnalist foarte laborios – sa caute mai atent la firea lucrurilor. Interesant insa este ca la parte din glumele acestea s-a bucurat de ajutorul, nesperat, al unor seniori ai teologiei si pastoratiei, cunoscatori a sute de astfel de intamplari din memoria imediata si de durata a Bisericii.
Au fost si cartitori la glumele din volumul trecut. Au afirmat ca autorul si prefatatorul volumasului sunt obraznici si neatenti, facand atingere sacralitatii unor perosane. Atat doar ca noi, oameni de nuante, stim sa facem diferenta intre realitatea sfinteniei si categoria filosofico-lingvistica de sacru, care, printre altele, poate sa nu aiba nimic sfant.
Volumul acesta – cu alte 77 de pozne – este un astfel de manual de desacralizare a falselor tabu-uri pe care, de altfel, Biserica nu le-a instituit si sustinut niciodata. E bine sa radem de greselile noastre sau sa le divinizam, sa asumam prostia ca vartute?
Intrebat odata de un preot, ce L-ar intreba pe Dumnezeu de s-ar vedea cu El, Cardinalul Carlo Maria Martini, un hatru de exceptie, i-a raspuns: „L-as intreba daca ma iubeste, asa pacatos si nestatornic si cu atatea lipsuri. si asta nu pentru ca eu n-as sti ca ma iubeste, insa imi place teribil sa aud cum mi-o spune El”. A zambi e un exercitiu de smerenie si drag, de neprotocolara bucurie si vindecare.
Nu! Nu recomandam volumul decat acelora care si-au luat in serios pacatele. Orgoliul, neatentia la sensibilitatea celuilalt, indiscretia in care ne zbatem nu pot fi vindecate decat prin redobandirea masurii sanatoase.
Fie noua, dar, dupa sinceritatea zambetului nostru!