Raul, un publicitar din Bucuresti, nu banuia ca atunci cand va muri va ajunge in Iad. Si nici ca de acolo se va intoarce pe Pamant nemuritor si cu misiunea de a preveni Apocalipsa: invazia nemuritorilor prin gaura spatio-temporala din gara de la Teius. Intre timp, agentul SRI Popescu este trimis sa se infiltreze in randurile nasilor de tren CFR si descopera ca acestia formeaza, de fapt, o armata secreta care se lupta cu fortele supranaturale de pe teritoriul Romaniei.

De la arme cu plasma la calatoriile cu locomotiva Soapta lui Zamolxe, prin nodul temporal din gara Brasov si goana dupa o creatura multidimensionala care poate fi cheia salvarii omenirii, Raul, Popescu si nasii de tren se confrunta nu doar cu paradoxuri spatiu-timp, ci si cu subfinantarea cronica ce afecteaza toate institutiile de stat, inclusiv cele care se ocupa de fenomene paranormale.

Romanul lui Ovidiu Eftimie este un science fiction romanesc in care spatii banale precum cartierul Pantelimon, gara din Brasov, un birou din Ministerul Transporturilor sau trenul spre Teius sunt scene pentru discutii despre calatorii in timp si lupte cu fiinte multidimensionale - toate pentru a preveni Apocalipsa. Personajele sunt oameni de zi cu zi: un creativ publicitar, un nas de tren, un politician, un agent, tipologii la care cititorul nu se va mai uita niciodata cu aceiasi ochi dupa ce-i va vedea in actiune.

Umorul si satira autorului vin din familia de scriitori central-europeni ca Borumil Hrabal sau Karel Čapek.
Fragment din carte:

"RAUL MAI MOARE DE VREO CATEVA ORI
 
Cititorul insetat de sange va fi multumit sa afle ca revenim la programul normal cu morti, pentru ca mortii sunt destul de importanti in povestea asta. Raul s-a trezit in mod neobisnuit dupa ce a murit: in jur se auzeau scartaieli si clipoceli, putea a lemn putrezit si cadavre, iar deasupra vedea doar un tavan de pestera indepartat.
Initial nici nu mai voia sa se ridice in fund, un demers inutil cand esti mort. Apoi curiozitatea, dar si mirosul din jur, l-au facut sa intreprinda aceasta actiune incununata cu succes. Apoi a gasit un motiv sa se felicite, desi fusese calcat de un camion a constatat ca nu-l doare nimic. Drept urmare s-a uitat putin de jur imprejur.
Se afla pe o luntre. Era plin de oameni morti care aratau destul de rezonabil. Nicio zgarietura, nicio vanataie, nici macar o grimasa de groaza, nimic care sa ateste ca ar fi suferit o moarte teribila, in afara mirosului persistent de cadavru. In stanga luntrei se afla un om aproximativ viu, care se folosea de un par imens sa impinga luntrea pe apa. Chiar si omul parea aproximativ om, desi avea silueta umana, era inalt de cel putin trei metri. O pelerina cu gluga il infasura din cap pana aproape de gambe si din ea mai ieseau doar bratele musculoase si o barba extrem de lunga.
— Alo, alooo, tataie! incerca sa intre in vorba Raul. Gigantul il ignora complet.
— Gandalf, frate, ce faci, ce-i aici? a cerut in continuare explicatii Raul.
Cum mosul nu parea sa aiba vreo reactie, s-a apropiat incet de el sa vada daca nu cumva este surd. Fata era batrana si zbarcita, iar ochii erau albi complet, alb tulbure, fara iris, de unde a tras concluzia ca este orb. Altfel, in afara de aspectul de mumie vie, parea destul de puternic si sigur pe el, fiecare miscare de prajina impingand destul de serios luntrea pe apa. Atunci Raul s-a apropiat si mai mult de mos, ceea ce a fost o prostie din partea lui, pentru ca luntrasul l-a lovit, din miscare, cu prajina si astfel a cazut in apa puturoasa si intunecata.  "