În ultimii 10 ani au apărut o mulțime de cărți dedicate istoriei României celei de-a doua jumătăți a secolului XX: fie că au avut o abordare cronologică generală, fie că au atins diferitele tematici: evoluția politică, evoluția economică, relațiile externe, artele din România etc, prea puține au fost dedicate explorării unui singur deceniu și probabil și mai puține au avut un caracter enciclopedic. Poate și pentru că a alege să studiezi un anume deceniu din istoria unei țări presupune două exigențe: pe de o parte ca acel deceniu de interes să capete un relief distinct, particular, de sine stătător atât pentru scriitor cât și pentru cititor (pentru a justifica abordarea sa separată), pe de altă parte cercetătorul trebuie să aibă în vedere o documentare acerbă. Printre puținele volume din ultimii 10 ani care au căutat această abordare, a explorării unui singur deceniu, pe piața de carte din România se numără cele de istorie orală: Bucureștenii și anii 80, respectiv Anii 90 și bucureștenii , ambele apărute la Editura Paideia, ambele tributare unei încercări modeste de a creiona câteva dintre reperele comune și populare ale spiritului ilustrativ, specific respectivelor decade. Volumul lui Dorin Liviu Bîtfoi apărut la Editura Compania este mult mai ambițios, atâta timp cât își propune nu doar un inventar sumar de impresii, cât o explorare deopotrivă panoramică și detaliată a obsedantului deceniu: anii 50.

Justificarea importanței și selecției acestui interval de timp aproape că nu mai era necesară (deși autorul o exprimă explicit), atâta timp cât miezul radioactiv al comunismului românesc ale cărui ecouri se simt și astăzi ține practic de evenimentele petrecute între 1945 și finalul anilor 50. Iar dacă exigența justificării tematice nu pare să fie prea provocatoare, rigoarea metodologică, ambiția descriptivă a fenomenului reprezentat de obsedantul deceniu armonizate cu accesibilitatea prezentării sunt absolut impresionante. Dorin Liviu Bîtfoi abordează un stil captivant care îmbină datele istorice și statistice sterile, citate din discursuri oficiale, memorialistica disidenților și observațiile istorice cu talentul de povestitor care selectează și folosește cu atenție toate aceste surse, pentru a ilustra un punct de vedere, pentru a acoperi documentar comentariile, dar și pentru a obține efecte ironico-literare în anumite momente. Practic, volumul publicat la Editura Compania reconstruiește și analizează sistematic elementele care au reconfigurat viața românilor în anii 50 -schimbările importate după modelul sovietic care au transformat viața politică, socială, econonmică și culturală. Este vorba de reconstrucția unei adevărate schizofrenii în care deciziile conducerii, aliniate perfect voinței moscovite, discursul glorificator al instaurării dictaturii proletariatului și statisticile gonflate din vârful condeiului contrastează la tot pasul cu realitatea cotidiană mizeră, persecuțiile și suferințele celor mulți.

Volumul este structurat în două părți: prima parte abordează obsedantul deceniu într-o manieră tematica, urmărind evoluția noii Republici Populare Române pe plan economic, juridic, politic, social, cultural etc, în vreme ce a doua parte explorează anii 50 într-o manieră cronologică, fără a deveni însă repetitiv. Fiecare analiză construiește două tablouri: cel al intențiilor conducătorilor și al planurilor oficiale și cel al rezultatelor de facto și al impactului reformelor asupra vieții de zi cu zi. În anii 50 România se metamorfozează și intră într-un spectru al terorii, al violenței de proporții, totul sub atenta supraveghere a Moscovei: sunt descrise în amănunt sistemul concentraționar și victimele sale (de la rețeaua instituțională pusă la punct de comuniști și până la tehnicile de tortură elaborate), transformarea socialistă a agriculturii (și dezastrul administrativ care a împins România să se sprijine o perioadă pe producția de marmeladă, morcovi și viermi de mătase), obsesia planificării care a deschis robinetul unei birocrații de neimaginat (Consiliul de Miniștri e solicitat să aprobe inclusiv transferul de utilaj de la o uzină la alta), preocuparea pentru industrializare forțată (care conduce la rezultate precum Fabrica de Rulmenți din Bârlad- o enciclopedie a erorilor), ideologizarea educației și a vieții cultural artistice etc.

Voi atinge doar câteva din elementele inedite aduse în discuție de autor care reflectă demersurile amănunțite ale autorităților pentru instaurarea noii ordini, demersuri care impresionează și îngrozesc în același timp cititorul prin proporția și perversitatea lor: Republica Populară Română este țara în care revistele științifice și autorii lor sunt condamnate doar pentru că apar în alte limbi, în care inclusiv mărțișoarele (în formă de fabrică sau de tractor) trebuie să reflecte preocupările proleatariatului, în care un scriitor obscur A.Toma, un glorificator proletcultist este ridicat deasupra lui Eminescu. De asemenea, la începutul anilor 50 se resping teoriile misticiste ale lui Mendel și Morgan cu privire la transmiterea eredității (optându-se pentru interpretările sovietice lipsite de dovezi), scriitorii români sunt mânați ca o turmă de spiritul de cowboy al ideologilor spre adevărata literatură, baciul moldovean din Miorița este considerat un dușman al poporului, căminele studențești adăpostesc câte 10-30 de studenți în cameră cu o singură cheie la 10 uși. Tot în Repbulica Populară Română marmelada devine salamul săracului, oamenii taie plușul din scaunele cinematografelor din cauza sărăciei iar figurile mari ale lumii interbelice precum Gusti, Racoviță, Mehedinți, Negulescu sau Motru se sting în cea mai neagră mizerie. Omul nou, așa cum apare dincolo de lozincile și eforturile conducătorilor, este un om înfometat, terorizat, îndoctrinat, în esență îngenuncheat și înfrânt.

Dorin Liviu Bîtfoi antrenează un material bibliografic impresionant (chiar și numai sub acest aspect, volumul este pur și simplu un rezultat incredibil, o colecție de informații prețioasă): sunt inserate fragmente din ziarele de epocă, din cuvântările liderilor, din memorialistica de lagăr, fragmente din scrisori și note interne ale instituțiilor etc pentru a acoperi și a ilustra aproape fiecare observație. Ținând cont de rigoarea metodologică, de acuratețea informației, de proporția întregului demers, volumul lui Dorin Liviu Bîtfoi care, în ciuda dimensiunilor redutabile (peste 600 de pagini) se citește cu mare plăcere, poate fi privit ca un veritabil muzeu de epocă reconstituit din cuvinte iar autorul său ar merita premiat pentru inițiativa sa unică de a practica o muzeografie cu accente literare.

ASA S-A NASCUT OMUL NOU ÎN ROMÂNIA ANILOR 50 - Dorin Liviu Bitfoi- Editura Compania, 2013