Scriitorul, eseistul si umoristul Samuel Langhorne Clemens (1835-1910), cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain, este autorul romanelor Print si cersetor, Viata pe Mississippi, Aventurile lui Tom Sawyer, Un yankeu la curtea regelui Arthur.
        Aventurile lui Huckleberry Finn prezinta continuarea povestirilor din Aventurile lui Tom Sayer, avandu-l in rolul principal pe Huck Finn, un mic Gavroche dintr-un orasel sudist de pe malurile fluviului Mississippi.
        Adoptat de o vaduva cumsecade (dupa cum aflam din Aventurile lui Tom Sawyer), Huck Finn nu se poate obisnui cu mult prea rigidul trai impus de aceasta, astfel incat pune la cale un plan sa evadeze. In peripetiile lui spre libertate, Huck este insotit de Jim, un negru care fuge de la stapana sa cand afla ca aceasta vrea sa-l vanda, si caruia Huck ii promite sa-l insoteasca spre Nordul unde nu mai exista sclavie.
        Roman controversat la publicare, considerat a fi scris intr‑un limbaj prea licentios, Aventurile lui Huckleberry Finn a reusit sa-si pastreze prospetimea si caracterul jucaus, ramanand unul dintre cele mai citite si mai iubite carti ale literaturii americane, odiseea celor care cauta nu doar libertatea, ci si dreptatea, prietenia si fericirea.

Cartea prezinta si ilustratii alb-negru.


Fragment:

" Am iesit tiptil afara si am plecat spre biserica. Acolo nu mai era nici tipenie de om, dar Isi faceau de cap cativa porci, care, gasind usa deschisa, intrasera in biserica. În timpul verii, porcii se dau in vant dupa pardoselile de lemn, caci sunt racoroase. V-ati prins ca aproape toti oamenii se duc la biserica doar de nevoie, pe cand porcii se duc de bunavoie si nesiliti de nimeni?
    Imi spuneam in sinea mea ca trebuie sa fie vreo tarasenie la mijloc, fiindca nu e in firea lucrurilor ca o fata sa-si faca atatea griji pentru o Biblie. Am scuturat cartea si, minunatie, din ea cazu un biletel pe care era scris: „Doua si jumatate." Am mai scotocit eu, dar altceva n-am gasit. Nu ma dumiream ce hram poarta biletelul, asa ca l-am asezat inapoi in carte si am facut cale intoarsa acasa. Duduita Sofia, care ma astepta ca pe ghimpi in pragul camerei sale, ma trase repede inauntru si inchise usa. Dupa aceea frunzari Biblia pana dadu peste biletelul cu pricina. Imediat ce ll citi se si lumina la chip si, pana sa ma dezmeticesc eu, ma imbratisa strans si-mi spuse ca sunt cel mai de isprava baiat de pe fata pamantului si sa nu cumva sa spun cuiva unde am fost. Se imbujorase in obraji si ochii ii straluceau, ce mai, era frumoasa foc. De uimire, mi-a pierit graiul. Atunci cand mi-am mai venit in simtiri, am intrebat-o ce-i cu biletelul ala. „Nu cumva l-ai citit?" se repezi ea. tam raspuns ca nu. Atunci ma intreba daca stiu sa citesc. I-am raspuns ca stiu, dar numai literele mari. Rasufla usurata si, lamurindu-ma ca biletelul e doar un semn de carte nimic mai mult, imi zise ca acum pot sa ma duc sa ma joc.
    M-am indreptat cu pas agale spre fluviu, chibzuind la cele in-tamplate. in scurt timp, mi-am dat seama ca negrul meu imi calca pe urma. Atunci cand casa se pierdu din vedere, arunca roata o privire iute, dupa care veni alergand si-mi zise:
Musiu Jorj, hai cu mine in mlastina., sa-ti arat un cuib mare de serpi.
           Curios lucru, mi-am zis eu in gand. A venit si ieri cu poves-tea asta. Ar fi cazul sa aiba habar ca nimeni nu se omoara in halul asta dupa serpi, incat sa-i caute cu tot dinadinsul. Ce-o fi punand de fapt la cale?
    — Bine, mergi tu inainte! i-am zis.
    L-am urmat aproape un kilometru. Dupa aceea a apucat-o prin mlastina si-a mai mers inca pe atata, cu picioarele in apa care ajungea pana la glezne. Am ajuns la un mic grind uscat, acoperit din belsug cu pomi, tufe si liane. Negrul imi zise:
    — Mai fa cativa pasi, musiu Jorj. E chiar acolo. Eu unul l-am vazut, si nu mai vreau sa-l vad si a doua oara.
    Si isi vazu de drum, pana cand se facu nevazut dupa niste co-paci. Mergand inainte, am nimerit intr-un luminis de marimea unui iatac, inconjurat de un hatis de liane. Chiar in mijlocul lui dormea un om care... Dumnezeule mare, nu era altul decat bunul meu Jim!
    L-am trezit, incredintat fiind ca n-o sa-si creada ochilor atunci cand m-o vedea din nou, dar nici vorba de una ca asta. Mai ca I-au podidit lacrimile de bucurie, dar nu era catusi de putin uluit. Mi-a povestit ca in noaptea aceea de pomina a inotat dupa mine. imi auzise strigatele, dar nu se incumetase sa raspunda, de frica sa nu fie prins si dus inapoi in sclavie.
    — M-am zgariat un pic si n-am fost in stare sa inot repede, asa ca am ramas cu mult in urma ta. Cand tu ai iesit din apa, m-am gandit ca poate o sa te ajung din urma pe mal, fara sa strig dupa tine, da' am domolit pasul, cand am vazut casa aia. Eram prea departe ca sa aud ce ziceau aia, si pe deasupra imi era teama si de caini. Cand s-a asternut din nou linistea, mi-am dat seama ca tu ai intrat in casa, asa ca m-am dus in padure, ca sa astept pana a doua zi. În zori am vazut niste negri, care mergeau la camp. Ei m-au adus aici, caci in locul asta cainii nu-mi pot lua urma dupa miros, din cauza apei. In timpul noptii negrii imi aduc de-ale gurii si-mi spun ce se mai intampla cu Huck. "