Traim sub cearcanul de flacari al baladei. Descalecam, cusufletul, din ea. Dar nu pe plan abstract de formule, de tivresc. Ci pe plan fosforescent de viata,- pe planul trairii autentice.
Fragment din cartea "Balade" de Radu Gyr:
"Poema veche
Cand zavoiurile serii
suna inimile serii
si apleaca peste ape clatinate alaute,
lenea Oltului se duce leganandu-se pe plute.
Zboruri amurgesc, si umbre cum aluneca naluca
spre ostroave dunarene a trecut un dor de duca.
Intra soarele in apa ca o ciurda roscovana.
Seara suna jale lunga, frunza-n dunga, frunzuleana.
Grei, dorm bivolii facerii tolaniti in fund de zare.
S-a lungit in cer, pe labe de topaze, Ursa-Mare.
Cand luceferii atarna de albastre cobilite,
luna pleaca-n targ, la piata, intr-un car cu lubenite,
Si pe tannul vechi, cu zboruri innoptate si cu doruri.
inima de altadata, fara plute, fara zboruri,
doarme somn de mlastini sure, unde papura se-aduna,
somn de bivoli mari de lene trandavind in balti cu luna,
somn de stepa talharita, cand in toi de baraganuri
putrezesc troite strambe la raspantii fara hanuri..."