"Invitat in cele din urma sa ia cuvantul, George W. Bush oferi multimii imaginea unui om miscat pana la lacrimi de primirea facuta si se trezi ovationat inca inainte de a deschide gura. Dupa ce semnala asistentei vrajite prezenta pe cerul bucurestean a unui curcubeu prin care divinitatea insasi aviza favorabil intrarea Romaniei in NATO, oaspetele trecu in revista monumentele si cladirile din Piata Revolutiei, zabovind asupra fiecaruia pentru a-i marca rostul si simbolurile. Luat prin surprindere de abaterea de la textul oficial, pe care il tocise constiincios in luxul de cinci stele de la Marriott, interpretul deplasat de la Washington confunda dezinvolt statuia lui Maniu cu bustul lui Coposu, Muzeul de Arta cu Biblioteca Universitara si sediul Senatului cu magazinul Romarta, identificand insa corect — spre cinstea lui — Ateneul Roman si Biserica Kretzulescu. Cei prezenti rasera sincer, punandu-l pe George W. in situatia de a nu-si da seama ca facuse o gluma. Pe chipurile angajatilor din serviciul de protocol al Presedintiei trecu o noua umbra, ambasadorul american la Bucuresti se scarpina diplomatic in crestet, Prima Doamna isi pastra zambetul autocolant, iar presedintele roman ingaima ceva la urechea vorbitorului, cu figura botita de un rictus jenat. La cateva sute de metri, strans cu mic cu mare in fata televizoarelor, personalul Ambasadei SUA asista neputincios la gafele interpretului, ignorand telefoanele care incepusera deja sa zbarnaie pentru explicatii. In apartamentul lui din Banu Manta, Claudiu Stamate, cel care se ocupase de traducerea la microfon a discursului lui Bill Clinton cu cinci ani si jumatate in urma, se simti razbunat.

    Revenindu-si din nedumerire, presedintele american vorbi mai departe, imbratisand din priviri multimea vie din fata lui si lasandu-se intrerupt ori de cate ori sentimentele ei se converteau in aplauze spontane.”