Inca o stralucitoare, bine provocatoare si miezoasa „carte-maslu“, asa cum nimerit li s-a spus volumelor colective de la Humanitas care povestesc feeric lumi de altadata, cu (stra)bunici fabulosi, muzici adolescentine, reverii gastronomice, carti formatoare, jubilatii senzoriale, caznele militariei, mizeriile ceausismului si „casele vietilor noastre“.
De aceasta data, Bucurestii salvati in 19 suflete. Oras livrat cu dulce indolenta tuturor contrastelor si capriciilor edilitare, oras al gradinilor, birturilor si bisericilor, al huzurului, cutremurelor, incendiilor si razmeritelor, oras al noroaielor, crivatului si vipiei, halucinant amestec de etnii si religii, balcanism belaliu vesnic in plin delir arhitectonic, pe scurt: orasul ideal pentru o „cura de nepasare“, cum il califica Paul Morand in 1935.
Recapitulat cu fervoare de bucuresteni, dar si adoptat cu vadita empatie de autori nascuti la Oradea, Targoviste, Timisoara, Brasov sau Sangeorz, orasul isi dezvaluie aici cu lentori de odalisca fermecele, fie-n Cotroceni, pe Lipscani, Stirbei-Voda, la Ateneu, in Cismigiu, Obor sau Piata Romana, fie catre Bellu, Lacul Tei, pe Mantuleasa, la Universitate ori spre uriasul cavou care a inghitit zona Uranus.
Iubit sau detestat, condamnat, cautionat sau gratiat cu aceeasi sfanta exasperare.
Fragment din lucrarea "Bucurestiul meu"

"Incepand cu veacul a1 XVI-lea, o serie de gravuri reprezentand Bucurestiul, in general vazut de pe Dealul Spirii din sudul orasului, infatiseaza in centru un rau mare, in timp ce orasul e plasat pe malul indepartat, zugravit intr-o maniera fantezista, care ne spune mai multe despre felul in care era perceput orasul medieval decat despre orasul insusi. O gravura din secolul al XVII-lea intitulata Prospekt der Stadt Bukarest in der Wallachey ne infatiseaza un oras compact, alcatuit din cladiri cu acoperisuri inalte din mijlocul carora tasnesc un mare numar de turnuri inalte si subtiri cu acoperisuri conice, ca un fel de San Gimignano nordic. O masa mai impresionanta si mai densa de cladiri ca un turn patrat amintind de Campanila de la San Marco din Venetia, marcheaza pozitia curtii domnesti, in timp ce un turn de paza octogonal, foarte inalt, facand parte din sistemul defensiv de metereze si bastioane ce imprejmuieste orasul, sugereaza ca pericolul cel mai mare si mai constant era reprezentat de turci, dinspre sud. Bineinteles, descoperim in prim-planul gravurii tabara armatei turcesti. Cel mai fantastic dintre toate este peisajul din fundal, in nordul orasului — un lant de munti golasi unde se afla de fapt un al doilea curs de apa. O alta gravura, de la inceputul secolului al XVIII-lea, infatiseaza orasul complet inconjurat de ziduri si turnuri crenelate, cu cladiri inghesuite intre care se disting, predominante, siruri de case cu frontoane, avand trei sau patru etaje, precum si turnuri in forma de minaret impodobite cu simbolul islamic al semilunii.
Intr-un mod mai plauzibil sunt prezentate cele doua drumuri de acces, destul de apropiate unul de celalalt, fiecare traversand raul peste un pod simplu, de lemn si ducand la o poarta a orasului. Existau, de fapt, doua cai principale de acces, dinspre sud: Calea Rahovei, ducand la Curtea Veche, si Calea serban Voda, ducand la biserica Sf. Gheorghe Vechi, ultima fiind cea urmata intotdeauna de domnii fanarioti si de trimisii sultanului care veneau 1a Bucuresti de la Constantinopol. "