Acum patru sute de ani, odata cu intrarea in scena a lui don Quijote, a inceput o istorie care inca n-a luat sfarsit. Aceasta a fost convingerea care l-a indemnat pe Andres Trapiello sa scrie romanul de fata. Scurta existenta cavalereasca a lui don Quijote nu s-a terminat intr-o zi caniculara de octombrie din anul 1614, cum s-ar putea sa creada unii. Dimpotriva. Tocmai atunci a inceput sa dea roade. Mai intai, la cei care au luat parte la ea, nepoata lui, jupaneasa, prietenii, pana si dusmanii sai, iar apoi, pana in ziua de azi, la toti cei care s-au indarjit sa creada in valorile individualitatii si in iubire. Nici un om care a simtit chemarea libertatii si a simtit apasarea injustitiei nu poate sa nu se considere descendent al vestitului hidalg din La Mancha. Si daca don Quijote s-a razboit, nebun fiind, cu morile lui de vant ne confruntam si noi, cei, asa zicand, intregi la minte.

Andres Trapiello ne ofera istoria tuturor acelor personaje care, in opera cervantina, au ramas trunchiate, dar n-au renuntat niciodata sa fie, in ciuda pozitiei lor secundare, protagoniste ale istoriei propriei vieti; cu alte cuvinte, ale propriilor lor romane virtuale. Asa s-a nascut si romanul de fata, rod al unei mari iubiri pentru Miguel de Cervantes si pentru capodopera sa de literatura si de viata. Simplitatea grava si ingeniozitatea omagiului adus de Andres Trapiello lui Don Quijote de la Mancha, la patru sute de ani de la aparitia primei sale parti, sunt captivante. Autorul propune un exemplu unic si emotionant de critica narativa in act si de hermeneutica in carne si oase.

„Cand a murit don Quijote" este un pandant al biografiei scrise de acelasi autor: Vietile lui Miguel de Cervantes.