Cum am putea intelege sensibilitatea crescuta, irascibilitatea, vulnerabilitatea, sugestibilitatea, egoismul, apetenta pentru fantastic, instrainarea de realitate, dorinta de a domina, rautatea, bunatatea care duce pana la sacrificiu, cochetaria, lasitatea si frica unor oameni pe care ii intalnim in cabinet sau in viata de zi cu zi?

In cartea de fata, Alfred Adler ne ofera un raspuns: din sentimentul de inferioritate din copilarie se naste o intensa dorinta de putere care ajunge in cele din urma sa fie limitata si sa se piarda sub presiunea cerintelor societatii si a semnalelor lansate de catre sentimentul social. Astfel, intregul tablou al nevrozei si toate simptomele acesteia sunt influentate, ba chiar determinate, de un iluzoriu scop final care ar aduce cresterea stimei de sine.

Alfred Adler (1870–1937), medic si psihoterapeut austriac, este fondatorul scolii de psihologie individuala care se situeaza intre psihanaliza lui Sigmund Freud si logoterapia lui Viktor Frankl. Alaturi de Freud si Jung, este considerat unul dintre cei mai importanti psihoterapeuti moderni. Autor prolific, Adler a publicat peste 300 de carti si articole. In limba romana au aparut la Editura Trei Intelegerea vietii, Practica si teoria psihologiei

    Fragment din volumul "Caracterul nevrotic" de Alfred Adler:

    “CRUZIMEA. CONSTIINTA. PERVERSIUNEA SI NEVROZA

    Identificarea anumitor trasaturi de caracter ale cruzimii in prima copilarie apare extrem de des in analiza nevrozelor si a psihozelor. Desigur, evaluarea manifestarilor vitale din primii doi nu poate fi facuta conform valorilor noastre morale. De asemenea, este nepotrivita si etichetarea actelor de putere ale unor asemenea copii — care, cu adevarat, inca se afla dincolo de bine si de rau — ca fiind sadice sau brutale, cum se intampla adesea cand parintii sau educatorii relateaza din istoricul anumitor psihopati. Pentru ca aceste manifestari devin unele care tin de sfera psihicului sau, in cazul nostru, de sfera nevrotica, atunci cand servesc unui anumit scop si cand, spre a servi acestui scop, sunt construite prin intermediul abstractizarii si sub imperiul unei tendinte vizionare, respectiv atunci cand apartin unui sistem de referinta. Faptul ca ele se compun intotdeauna din posibilitati si capacitati ale experientei desigur ca nu ne indreptateste sa presupunem existenta unui factor constitutiv. Si, intr-adevar, vom regasi trasatura de caracter a cruzimii, ca modalitate de supracompensare, numai in cazul copiilor pe care, oricum, sentimentul de inferioritate ii obliga la o dezvoltare precoce si precipitata a idealului propriei valori. Trasaturile care se asociaza cu aceasta sunt sfidarea, irascibilitatea, maturizarea sexuala precoce, ambitia, invidia, lacomia, malitiozitatea si bucuria de raul celuilalt. De regula, formarea acestora este impusa de fictiunea calauzitoare, care contribuie la formarea si mobilizarea predispozitiilor combative si afective. Toate acestea vor compune imaginea extrem de schimbatoare a copilului greu educabil. Foarte des, vom gasi ca punct de plecare un sentiment de slabiciune — apreciat ca fiind feminin — si tendinta de a suprima orice sentiment de devotament prin intermediul unor acte brutale si pline de cruzime. Teama de sentimente, repulsia fata de orice act de tandrete, fata de exprimarea felicitarilor, condoleantelor, fata de salutarea celorlalti reprezinta incercari de inabusire a sentimentului social."