L-am citit mai intai pe Igor Isac intr o revista din Oravita cu texte care se diferentiau binisor de cele ale publicatiei. Un coleg m-a informat ca e vorba de un pictor din Basarabia, retras la Ciclova Montana. Cum despre Ciclova Montana, satul tatalui meu, am scris de multe ori cum in acel cotlon al lumii s-au nascut pictori importanti, unii afirmati in Germania, altii in Statele Unite, altii fixati la... Timisoara (un Isac de la Ciclova Montana e mereu regasit de muzeografii timisoreni), am incercat sa aflu de la Silviu Cretu Oravitan, fiu de seama al acestui loc, daca il cunoaste. Scrie si proza, i-am spus. Cum sa nu, il stia, avea pareri bune despre el, dar nu-i citise prozele. Cu un an in urma, domnul Igor Isac mi-a promis ca imi va trimite un roman – ca scrie un roman pe care il va incheia repede. Am citit paginile pe care mi le-a trimis fara sentimentul ca inventeaza ceva. Proza buna, i-am spus lui Silviu. Apareau in cartea sa personaje reale, oameni ale caror biografii le stiam (banuiam), itinerarii moscovite pe care, mi se parea, le strabatusem si eu: cai demne de o geografie a literaturii si a artelor. A fost Igor Isac in preajma acestor vedete, este, in aceste pagini, o istorie secreta a vietii literar-artistice basarabene, o memorialistica alerta, sau autorul imagineaza, pornind de la intamplari si de la personaje reale?

In Sacrificiul lui Andrei Tarkovski unul dintre personaje afirma – si citeaza cu fidelitate Igor Isac : „Noi toti asteptam ceva. Toata viata am avut sentimentul ca ma aflu intr-o gara. Tot timpul mi s-a parut ca tot ce s-a intamplat cu mine n-a fost viata adevarata, ci doar asteptarea vietii, asteptarea unui lucru adevarat, esential...”. Andrei Tarkovski este, pentru Igor Isac, un reper esential si cartea domniei sale urmeaza modelul tarkovskian: se cheama Cartea asteptarii. Trebuia Igor Isac sa realizeze un studiu amplu despre Andrei Tarkovski? A abandonat un doctorat cu doamna Manuela Cernat pornind de la marile filme ale eminentului regizor? Putem banui – cel putin asa ne asigura autorul – ca numeroasele pagini din Cartea asteptarii dedicate lui Tarkovski ar fi secvente din aceasta teza. Sau doctoratul abandonat ar fi inca una dintre secventele eroice imaginate de prozator? Oricum, istoriile de seducator, de indragostit, de boem, de abandonat, de ins urmarit de politiile comuniste au un farmec prozastic aparte, cu vibratie slava, pe alocuri accentuata de citate din marii scriitori rusi. Omul din subterana, Igor Isac, nu e mai putin legat de fiinte purtatoare de mesaj crestin: 

 

„Fiind doar o biata umbra a nefiintei, faptul ca totusi am gasit (nici eu nu stiu de unde) in mine putere si curaj sa incerc sa-mi asum si, chiar, sa comit gesturi care reflectau sau poate, chiar, intruchipau libertatea si rigoarea divina a fost un miracol. S-a intamplat, aproape ca la Invierea Mantuitorului, marturisita de Apostoli in Scripturi. Diferenta este ca Invierea Mantuitorului a fost pregatita minutios...”. 

 

Nu trebuie sa-l banuim pe Igor Isac de megalomanie. Este langa cei mari, langa marile modele poate prelucrate de imaginarul sau de artist. Atunci cand scrie „S-a intamplat, aproape ca la Invierea Mantuitorului”, nu trebuie sa credem ca naratorul s-ar banui un ales. El isi traieste istoria personala ca un povestitor in cautare de comparatii inalte si poate de repere. Istoria sa personala dinamica, vie, de calator, de pictor, de cineast si de regizor il aseaza in dialog cu personajele cele mai vizibile ale momentului. O scrisoare catre Octavian Paler, inteligenta si ofensiva emite ipoteze care, fara indoiala, l-ar fi ispitit pe eminentul jurnalist la alte polemici cordiale, daca domnul Paler ar fi citit numitele pagini. „Istoria noastra moderna ofera multe personalitati de valoare in domeniul stiintei si culturii dar, din pacate, nu prea are nici un erou de talia lui Soljenitan, Saharov sau Vasotki. Imi place sa cred ca pe langa tot dezastrul pe care l a produs in lume comunismul, acesta a avut si o calitate: de la Inchizitie incoace, a fost cea mai solida provocare care, inca o data, a pus la incercare spiritul uman...” . 

Daca lui Paler i-ar fi placut ideea ca si comunismul a fost cea mai solida provocare de care a avut parte spiritul uman, cred ca i-ar fi explicat pe larg mai tanarului preopinent de ce n am avut eroi de talia celor numiti. Dar ar fi fost incantat de stilul provocator al lui Igor Isac de a si enunta parerile despre sine si despre lumea de azi. Despre Romania si despre Basarabia. 

Regasesc in cateva pagini autobiografice – Despre fantoma tatalui sau Acasa, in Basarabia randuri memorabile despre relatia tata fiu, despre despartirea de familie sau despre lumea de dincolo de Prut. si daca exista multe pagini importante despre Basarabia si unele dintre personalitatile exponentiale ale acestui spatiu, geografiile cartografiate de plasticianul prozator desavarsesc opera seducatorului in Belgia, Olanda si mai ales in Suedia. Istoriile sentimentale, aventurile erotice nu altereaza profunzimea omului traditional care este Igor Isac. El traieste visul asezarii, al stabilitatii familiale, al relatiei durabile in fiecare din momentele de decameron ubuiesc. Momentele cele mai inalte traite de povestitorul, de artistul care cauta un acasa definitoriu sunt cele traite in spatiul banatean: 

 

„In peisajul fascinant dintre Oravita si Ciclova Montana, dominat de fata schimbatoare si eterna a muntelui, pe marginea unui vechi drum de piatra, se afla cladirea minuscula si parasita...”. Capitolul din care am extras randurile de mai sus se cheama Pasarea neagra a destinului. E vorba deci de un peisaj fascinant, cu muntele de veghe, cu un vechi drum de piatra, fata cu o cladire parasita sau de vitalitatea unui artist care abandoneaza mereu locuri care ar fi trebuit sa l protejeze? Regizorul, pictorul, prozatorul Igor Isac, inzestrat cu harurile povestirii, are inca de ales. Are inca timp.