Publicata initial in 1976, Cartea fiului face parte din ciclul „variantelor la un autoportret”, alaturi de Captivi. Intr-un text dens, Norman Manea vorbeste despre viata pictorului renascentist Piero di Cosimo si despre viata Siei Strihan – incarnare a imaginii Simonettei Vespucci pictate de acesta, dar si despre lupta ilegala, totul pe fundalul unei epoci reconstituite cu mare fidelitate. Un text in care, dincolo de obsesiile legate de moarte, de spaime si de gesturile pline de curaj, de suferinta si bucurie, principala preocupare a personajelor este sa supravietuiasca si sa-si mentina moralitatea, in ciuda banalitatii si a rutinei existentei.

„Cartea fiului ne sileste sa recunoastem in scris o reala originalitate care, ca de obicei, pare altfel pentru ca seamana doar cu ea insasi. O sensibilitate exceptionala, nestapinit avida, cuprinzind realitatea care, cu mare unghi de refractie, este prinsa si fixata in imaginea ei artistica, deci transfigurata... Un real involburat, mereu nou chiar cind e acelasi, un real fluid transmis cu forta.” (Paul Georgescu)

 

„In Simona, este cu minutie analizat destinul unui artist exemplar, un pictor italian din epoca Renasterii, Piero di Cosimo. Norman Manea descifreaza in viata ciudatului pictor mai cu seama lectia unei sistematice eliberari, a unei razvratiri impotriva «filiatiei naturale»... Viata Siei Strihan se contureaza ca o epifanie a unei imagini pictate de Piero di Cosimo, imaginea Simonettei Vespucci, in chip de Cleopatra, cu un sarpe incolacit in jurul gitului... Simona ramine, cred, capodopera de pina acum a literaturii lui Norman Manea.” (Liviu Petrescu)

 

„Rezistentei in fata suferintei extreme, a interogatoriilor chinuitoare, a Torturii i se substituie in August un alt tip de incordare, nu mai putin dramatica: a supravietui, infruntind «banalitatea» relatiilor diurne si eroziunea nevazuta a timpului «calm»... Despre atitea situatii, greu de pus totusi laolalta, e vorba in Cartea fiului, despre destinul unei «doamne Haraga» si despre rigorile luptei ilegale, despre pictura Renasterii si destinul de artist exemplar al unui Piero di Cosimo, despre singulara figura a poetului si Mentorului, evoluind intr-un decor de «epoca» recenta reconstituit cu mare verva.” (Lucian Raicu)