ÎN CĂUTAREA RUSIEI PROFUNDE

Nici un scriitor rus care se respectă nu are cum să nu vorbească despre Rusia, despre sufletul locuitorilor care reflectă paradoxurile peisajului în care.trăiesc: pe cât de aspru, pe atât de intens şi de profund. Pe urmele lui Puşkin, Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev sau, mai recent, Gorki sau Evtuşenko, nici Soljeniţîn nu uită să pornească, prin cele două povestiri reunite în această apariţie editorială, în căutarea Rusiei profunde pentru a scoate în evidenţă permanenţa spirituală slavă neînfrântă, din spatele certitudinilor revoluţionare progresiste şi neclintite din spatiul sovietizat. Simplitatea, seninătatea şi umanitatea se opun, mai pregnant în prima povestire, mai discret în cea de-a doua, încrâncenării ariviste şi oarbei fidelităţi ideologice.

Cele două proze scurte cuprinse în volumul prezent sunt recunoscute de autor drept întâmplări autentice. Publicate în 1963, în revista Novi mir, fără să sufere major de pe urma cenzurii (deşi detalii mai mult sau mai puţin semnificative, cum ar fi anul în care se desfăşoară acţiunea din povestirea „Casa Matrionei”, a fost modificat – 1953, în loc de 1956 – lui Hruşciov îi convenea orice critică asimilată exclusiv perioadei staliniste), ele au întâmpinat, aşa cum era de aşteptat destule atacuri din partea presei sovietice.

Ambele surprind două perspective distincte şi totuşi reprezentative, legate în mod intim de destinul marelui prozator rus, concentrând viziuni asupra lumii asumate la vârste diferite.

În „Incident la Gara Kocetovka” îl întâlnim pe locotenentul Zotov, comunist înfocat, în vremea Marelui Război de Apărare a Patriei, pătruns de fiorul entuziasmului revoluţionar şi, în aceeaşi măsură de dorinţa de a-şi dovedi curajul pe front. Figura lui Zotov aminteşte imediat de Nerjin Gleb, protagonistul primului roman al lui Soljeniţîn „Iubeşte Revoluţia!” (recent publicat şi în româneşte la Editura Art) şi evident, de Soljeniţîn cel tânăr, din perioada războiului, Soljeniţîn cel nedezamăgit iremediabil de deşertăciunea şi minciuna idealurilor marxist-leniniste. Zotov este adjunctul gării Kocetovka, un absolvent de facultate lăsat la vatră, din motive neclare, pe un post la Căile Ferate. Familia i-a rămas în Bielorusia, capturată de nemţi. Încercând să se ţină departe de tentaţiile feminine sau cele ale confortului material, simţindu-se vinovat pentru faptul că nu e în linia întâi, Zotov nu pridideşte să-şi ia slujba cât se poate de în serios şi să citească chiar, în scurtul timp liber rămas, Capitalul lui Marx. Aşa cum surprinde şi naratorul “sensul existenţei lui Zotov se măsura în sprijinul pe care putea să-l dea revoluţiei”. Două vizite vor răscoli această existenţă închinată idealurilor. Prima, cea a unor soldaţi aflaţi în trecere prin gară, nemâncaţi de o săptămână şi cealaltă, a unui pretins actor rătăcit care, spre nenorocul lui, nu a auzit de Stalingrad. În sufletul locotenentului rus se nasc porniri contradictorii: să aline chinul foamei soldaţilor suferinzi sau să respecte regulamentul şi să paseze problema mai departe? Să îl ajute pe intelectualul cu care îi face plăcere să stea de vorbă sau să-l predea autorităţilor pe motivul suspiciunii de dezertare? Solidaritatea umană cea mai spontană se luptă cu educaţia ideologică şi simţul datoriei… “a fi un om bun sau a fi un comunist bun?” iată întrebarea pe care se amorseaza conflictul povestirii

În cealalta naratiune, „Casa Matrionei”, avem de-a face cu perspectiva târzie, cea a lui Soljeniţîn trezit din somnul dogmatic în care l-a cufundat ideologia comunistă, prezentată prin ochii unui profesor de matematică aflat în căutarea pământului rusesc de vis, patriarhal, nezgândărit de elanul proletar bolşevic. Profesorul ajunge la Torfoprodukt (turboprodus), localitate care prin înseşi denumirea ei reflectă gradul de dezumanizare şi tehnologizare… o regiune în care existenţa oamenilor în ansamblu e închinată producţiei. Dar nu rămâne aici, ci se opreşte undeva mai departe de satul Tâlnovo, la casa Matrionei. O casă veche, din lemn, în preajma pădurii, locuită de o bătrână singură este locul pe care profesorul de matematică alege să nu îl părăsească. Căci, deşi nu poate fi vorba de confort trupesc sau de ospeţe trainice, în casa Matrionei te reculegi spiritual şi recuperezi statornicia şi seninătatea traiului rural. Casa emană viaţă prin simplitatea mobilierului, prin absenţa invenţiilor mediatice invazive, prin faptul că se dovedeşte un acoperiş de nădejde pentru pisici, şoareci, plante, gândaci şi oameni deopotrivă. Simbol al generozităţii, umanităţii şi toleranţei, Matriona este o femeie trecută prin grele încercări: rămasă văduvă în război, pierzându-şi copiii la naştere şi exclusă din colhoz, fără pensie, purtată prin labirinturile birocratice ale sistemului, bolnavă şi slăbită fizic, Matriona îşi vede cu sfinţenie de ritualurile gospodăreşti zilnice şi îi ajută, dezinteresat, pe toţi cei care îi calcă pragul. Mai degrabă superstiţioasă, decât creştină, Matriona, prin contrast faţă de consătenii ei care nu se pot abţine să nu o condamne pentru gratuitatea imbecilă cu care îşi oferă ajutorul, nu e animată de porniri deşarte, de înavuţire şi afirmare. Ea este desprinsă din istorie, în comuniune perfectă cu ritmurile naturii, înscrisă într-un model de existenţă peren, neafectat de schimbările sociale. Când rudele Matrionei vin să-i demoleze o parte din casă, pentru a folosi lemnul în alte scopuri, bătrâna participă voluntar la această mutilare iar binele celorlalţi este mai important decât propria ei viaţă care va fi pusă în joc, în momentul transportului resturilor demolate. Profesorul de matematică rămâne profund impresionat de întâmplările la care asistă… pentru că el nu vede în tragedia care se prefigurează doar o femeie exploatată şi ucisă de pornirile egoiste ale celorlalţi, ci vede însăşi prăbuşirea Rusiei frumoase şi darnice, în numele necesităţilor ideologice progresiste, catastrofa istorică a secolului XX.

CASA MATRIONEI urmată de INCIDENT LA GARA KOCETOVKA – Alexandr Soljeniţîn – Editura Univers, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro