Carte disponibila, dar fara autograful autorului!


Ceea ce veti citi sunt ganduri-editorial, vreme de un an si mai bine, la Taina Duminicii din Ortodoxia noastra. Sunt predici in 3000 de semne, cat ingaduie coloana unui ziar, Evenimentul Muscelean si Sibiu 100% fiind gazdele saptamanale ale acestor randuri rostite in tipar. Ele mi-au adus aminte de cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: „Ar fi trebuit sa n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci sa avem o viata atat de curata, incat harul Duhului sa fi tinut locul Scripturilor in sufletele noastre. Si dupa cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneala, tot asa ar fi trebuit ca si inimile noastre sa fi fost scrise, cu Duhul cel Sfant. (…) Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam si cu urmasii lui, cu Iov si cu Moise, ci a vorbit cu ei fata catre fata, pentru ca a gasit curat sufletul lor. Cand insa intregul popor a cazut in pacate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri, de table, de insemnarea in scris a tuturor faptelor si cuvintelor lui Dumnezeu. Si vei vedea ca acelasi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfintilor din Vechiul Testament, ci si pe vremea sfintilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci si in loc de scrieri le-a fagaduit ca le va da harul Duhului, zicand Acela va va aduce aminte de toate (Ioan 14, 26)” . Apoi Gura de Aur a Duhului Sfant continua: „Cu vremea, insa, oamenii s-au abatut de la drumul cel drept; unii din pricina invataturilor gresite, iar altii din pricina vietii si purtarii lor; de aceea a fost nevoie sa fie iarasi consemnate in scris faptele si cuvintele lui Dumnezeu. Gandeste-te cat de rau am ajuns! Noi, care eram datori sa vietuim atat de curat incat sa nu mai avem nevoie de Sfintele Scripturi, ci in loc de hartie sa fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta si am ajuns sa avem nevoie de scrieri. Si, cu toate acestea, nici de acest al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie. Noi suntem de vina ca am avut trebuinta de Sfintele Scripturi si ca n-am atras asupra inimilor noastre harul Duhului. Gandeste-te acum ce mare vina avem ca nu voim sa dobandim Duhului, nici dupa ce am primit ajutorul Sfintelor Scripturi, ba dimpotriva, dispretuim Scripturile, socotindu-le zadarnice si fara rost! Dar ca sa nu se intample asta, sa citim cu toata atentia cele scrise in Scripturi si sa cunoastem cum a fost data Legea Veche si cum a fost dat Noul Testament” . Ma tem ca si dorinta mea de a scrie vine din aceeasi neputinta, a mentinerii Duhului Sfant in inima mea vreme mai indelungata. De aici si predicile acestea oftat, de bucurie si obida - pe alocuri -, dinaintea marii provocari la care este supusa pastorala si actiunea catehumenala a Bisericii. Oamenii ne asteapta vii, de dragul Evangheliei.
Fragment:

Suntem la doar cateva zile de praznicul Sfantului Nicolae, Batranul cel iubit si provocator in bine care locuieste in miezul inimilor noastre de copii. Randuita zilei de Duminica, Evanghelia lui Luca (capitolul 13, versetele 10-17), prefateaza oarecum intalnirea cu Bunicul asteptarilor noastre, Mitropolitul Mirelor Lichiei. Pentru ca, in zi de sambata, invatand in sinagoga, Hristos vindeca o femeie garbova de optsprezece ani. Garbova de optsprezece ani si care nu se putea indrepta deloc (Lc 13, 11). Si, cu toate ca o dezgarboveste, este supus cerarii publice de teribilii pazitori ai Legii. Dumnezeu este muscat de oamenii care se credeau ai Lui, ca-Si ingaduie sa vindece in zi de Sabath! Celui ce a facut cerul si pamantul I se reproseaza ca lucreaza la vindecarea omului amarat si garbov. I se face program de lucru, este certat ca depaseste orele de program...
De la penibilul imaginii acesteia se naste si aspunsul Mantuitorului: „Fatarnicilor! Oare nu-si dezleaga fiecare din-tre voi boul sau magarul de la iesle si nu-l duce sa-l adape? Dar aceasta, care este fiica lui Avraam si pe care, iata, Satana o legase de optsprezece ani, nu trebuia oare sa fie dezlegata de legatura ei chiar si in zi de sambata (sabath)?" (Lc 13, 15-16). Pornind de la icoana lor de stapani, de proprietari, Hristos descopera statura Sa de imparat Caruia-I pasa, redescoperin-du-le fariseilor de atunci — si de acum, daca or mai avea ochi de citit si urechi de auzit — ca deasupra oricarei proprietati sta omul, fratele lui Dumnezeu. Ca daca de ale noastre ne place sa vedem cu timp si fara timp, Lui, ca unui Dumnezeu Caruia-I pasa, cu atat mai mult trebuie sa-I vedem lucrarea. Si oamenii simpli, necarturari si nefarisei, jubileaza, ne spune Scriptura (Lc 13, 17), pentru ca in adancul inimii lor stiau si credeau ca Dumnezeu nu este un contopist ceresc, arogant si ipocrit, functionar al legii intre orele 8-12 de duminica —aceasta era lunea lor — pana vineri seara, in prag de Sabath. Ei stiau, si acum li se vadea, ca Dumnezeu este permanent cu ei, pretutindeni si cu maxima disponibilitate. Or, Hristos Dom-nul tocmai pentru aceasta S-a intrupat, pentru a vadi maxi-ma disponibilitate a lui Dumnezeu intru mantuirea noastra.
Nu acestia, pe care-i auzim purtand de grija lui Dumnezeu sa respecte Legea, vor fi fost oare cei care aveau sa strige lui Pilat, functionarul ingust al unui imperiu pamantesc, „Rastigneste-L!", pentru ca mai apoi sa poarte de grija sa nu-si spurce sabathul, tinand Mortul Acesta teribil pe Cruce? Grijuliii si rigoristii absurdului. Legea fusese data pentru oameni, iar nu pentru Dumnezeu. Sabatul era pentru oameni, nu oamenii pentru Sabath. Adica si Legea, si Sabathul erau mijloace care sa-i ajute pe oameni ca, impli-nind poruncile si odihnindu-se in Duhul Sfant, sa poata identifica corect pe Mesia, atunci cand El va fi in mijlocul lor."