„Un roman popular si senzational ca factura, istoric si de moravuri ca tema, cum nu sunt putine dupa 1860, dar care are norocul primului personaj exceptional din istoria genului la noi: Dinu Paturica. […]

Ceea ce se tine cel mai bine minte, in afara eroului principal, sunt tablourile si scenele de epoca, instructive ca niste gravuri, in care vedem, cu mare claritate, moravurile sociale, institutiile, locurile publice, casele, strazile, echipajele, costumele, bucatele si vinurile de pe masa, cosmeticalele, teatrul, muzica si limba.

Sunt capitole intregi cu valoare arheologica si istorica. In note de subsol, ni se explica termenii iesiti din uz sau functionarea institutiilor de odinioara. Sunt copiate acte si inventare.

Fictiunea e situata in mijlocul unei istorii reale. Ciocoii e, din acest punct de vedere, nu numai intaiul nostru roman memorabil, dar si intaiul roman istoric adevarat.” Nicolae Manolesc
Fragment:

" Toti amicii banului se bucurau de progresele ce el fac banul C..., insa, impingea bucuria pana la un fel de pasiun Conversatiile ce tinea cu prietenii sai mai totdauna aveau subiect meritele ce zi in zi dobandea Gheorghe prin activita cu care isi servea tara sa. Casa si masa banului erau puse la d pozitiunea protegiatului sau, carele, spre a-si arata marea recunostinta catre batranul boier, il iubea si se supunea lui pa la sacrificiu.
    Aceste onori, ce pe toata ziva se repetau in casa banului, ramasera neobservate de juna Maria. Ea incepu sa se ocupe ti nevinovatie de omul acela despre care se zicea atatea lucr bune si frumoase; si atentiunea ce dete favoritului tatane-sa facu curand sa descopere intr-insul tot ce poate sa ins simtiri dulci si atragatoare. Bunatatea inimei sale se ved scrisa pe figura-i franca si placuta; blandetea ochilor sai fac adeseori pe juna fecioara sa se tulbure, iar junele nu p ramanea nesimtitor la aceste semne ale unui amor nascand.
    Dar atunci pacea isi lua zborul din inima Mariei si din a Gheorghe; mica familiaritate ce se formase intre dansii relatiunile casnice incepu sa dispara; ei evitau intalnirile d cand intamplarea ii punea pe unul in fata celuilalt, o confuzi neinteleasa ii domina pe amandoi, incat nu stiau ce sa faca cum sa iasa din acea situatiune nedomirita. Multe nopti trecu fara ca somnul sa poata inchide ochii junei copile; cat desp Gheorghe, lucrul mergea mai bine, caci el, desi o iubea focul primului amor, dar ocupatiile lui cele multe si variate faceau sa uite cateva ore din zi suferintele pasiunei sale cel fara speranta; pe data insa ce se apropia de locuinta banul inima lui incepea sa simta chinurile arzatoare ale unui am care devenea cu atat mai puternic, cu cat el prezinta mai puti probabilitati de un rezultat fericit.
    Locul de predilectiune al lui Gheorghe era chioscul din gradina; intr-insul isi tinea el cartile de citit si hartiile sale. Pe data ce se scula de la masa si isi termina datoriile sale catre se suia in chiosc si ramanea acolo meditand asupra tris-tei sale pozitiuni. De multe ori focul amorului il aducea pana la nesocotitul proiect de a fura pe juna Maria si a se ascunde cu dAnsa in vreo parte mai putin cunoscuta a tarii. Dar aceste rtitaciri copilaresti dispareau inaintea simtului de onoare si dittorie. „Ei bine — zicea el — sa fac aceasta fapta osandita de bunele obiceiuri; dar ce va zice lumea cand va afla ca un om gonit de nenorocire a fost ajutat si capatuit de un boier cu inima milostiva, iar el, drept multumire, i-a patat perii cei albi si 1-a ontorat fara vreme? Nu! Nu va savarsi aceasta nelegiuire! Voi fugi cat se va putea mai mult de intalnirile mele cu Maria si daca nu voi putea sa sugrum in mine aceasta patima, voi parasi casa facatorului meu de bine si ma voi duce unde ma va indem-na Dumnezeu"...
    Maria, patrunsa de nevinovata sa iubire, simtea o mare placere a urmari pe Gheorghe cu ochii si cu imaginatia ei: dupa ce el pleca la vistierie, ea se suia in chiosc si privea cu mare lnteres locul unde sedea el, cartile pe care le citea si in fine orice obiect pe care il atingea el.
    Intr-o zi, pe cand se afla ea in chiosc cu femeile sale, o mica suflare de vant rasipi vreo cateva hartii de ale lui Gheorghe. Maria se repezi sa le adune, dar mana ei se opri fara voie pe o liartie de Venetia, cu marginile poleite, pe care erau scrise ver-surile acestea:

Sus, pe cer, sunt multe stele;
Campu-i plin de floricele;
Dar niciuna dintre ele
Nu-i ca chipul puicii mele! "