Victor Hugo (1802-1885) este unul dintre cei mai importanti scriitori francezi. Poet, dramaturg, prozator, reprezentant de seama al romantismului, dar si un intelectual angajat, el a jucat un rol important in istoria secolului al XIX-lea. A fost pair al Frantei, senator de Paris si membru al Academiei Franceze, fiind considerat inca in timpul vietii un adevarat monument al literaturii franceze.
A scris, intre altele, poemul epic Legenda secolelor (1859, 1877, 1883), romanele Notre-Dame de Paris (1831) si Mizerabilii (1862), care s-au bucurat de mare succes, dar si dramele romantice Hernani (1830), Regele se amuza (1832) sau Ruy Blas (1838).
Fragmentele publicate aici sub titlul Cosette, respectiv Gavroche,fac parte dintr-un roman de referinta al literaturii franceze – Mizerabilii. Acest roman istoric, social si filosofic este o fresca plina de viata a societatii franceze de la inceputul secolului al XIX-lea, iar autorul plaseaza in prim-plan existenta oamenilor simpli.
Povestea micutei Cosette, fetita tratata cu o cruzime iesita din comun si salvata in cele din urma de la o viata plina de privatiuni, ca si povestea lui Gavroche, al carui nume a devenit sinonim cu strengarul parizian cu inima mare si un curaj rar intalnit, impresioneaza si astazi.

Cartea are ilustratii alb-negru

Fragment:

" ŞTRENGARUL
    Parisul are un copil si padurea o pasare. Pasarea se cheama vrabie; copilul se numeste strengar. Împerecheati aceste doua notiuni: una care cuprinde toata vapaia vietii, cealalta toata lumina zorilor; atingeti aceste scantei, Parisul si co-pfiaria, si va tasni o mica faptura.
    Aceasta mica faptura e vesela. Nu mananca in fiecare zi, insa, daca i se nazare, se duce la teatru in fiecare seara. N-are camasa pe el, nici ghete in picioare, nici adapost. E ca pasarile cerului, care nu cunosc nimic din toate acestea. Are intre sapte si treisprezece ani, traieste in ceata, bate strazile, locuieste in aer liber, poarta niste pantaloni vechi tai lui taica-sau), care-i cad peste calcaie, o palarie veche (a altui tata), -care-i cade peste urechi, si o singura bretea de siret galben; alearga, pandeste, cauta, pierde vremea, trage din lulea, injura ca un birjar, co-linda carciumile, cunoaste toti hotii, se tutuieste cu femeile de strada, vorbeste graiul apasilor, canta cantece desantate si n-are niciun dram de rautate in inima. Fiindca poarta in suflet un margaritar — nevinovatia; si margaritarele nu se topesc in noroi. Cat timp omul e copil, Dumnezeu il vrea nevinovat.
    Daca ai intreba uriasul oras: „Cine-i acesta?" el ti-ar, raspunde: „E copilul meu".
    Ştrengarul Parisului este piticul uriasului.
    Sa nu exageram, acest inger al mocirlei are cateodata o camasa, dar numai una; are cateodata pantofi, dar fara pingele; are cateodata o locuinta si tine la ea fiindca o gaseste acolo pe maica-sa, dar ii place mai mult strada, fiindca acolo se intalneste cu libertatea. Îsi are jocurile lui, rautatile lui, hranite de ura impotriva celor avuti; metaforele lui: pe limba lui, a fi mort se zice sa mirosi florde de la radacina; meseriile lui: sa aduca o birja cand trebuie; sa coboare scara trasurilor, sa ia dijma pentru a trece pe cineva dintr-o parte a strazii intr-alta, cand ploua cu galeata, spunand cafacepod, sa sco-toceasca printre pietrele strazii...
    Cu cei cativa gologani de care face rost intotdeauna, omuletul se duce seara la teatru. Cum a trecut de pragul fermecat, se schimba deodata la fata. Nu era decat un pusti, acum e strengarul din Paris...
    Faptura aceasta racneste, batjocoreste, glumeste, se razboieste, e pe-ticita ca un tanc si zdrentar' oasa ca un filosof, pescuieste prin canale si haznale, face haz pana si de scarnavii, rascoleste cu vorba lui pietele, ustura si musca, fluiera si canta, aclama si injura, ingana toate cantecele. gaseste fara sa caute, stie ce n-a invatat, e spartan pana la pungasie, e nebun pana la intelepciune, e liric pana la murdarie; se tavaleste in gu-noaie si iese de acolo acoperit de stele.
    Nimic nu-l mira si nimic nu-l sperie. Îsi bate joc de superstitii. dezumfla exagerarile, zeflemiseste misterele, scoate limba la strigoi. despodobeste ifosele, caricaturizeaza declamarile epice.     Parisul incepe de la gura-casca si sfarseste la strengar, doua faptan pe care nu le gasesti in niciun alt oras.
    Acest copil firav al mahalalelor Parisului traieste si se dezvold asteapta si se desteapta in suferinta, intre realitatile sociale si lucrurk omenesti, ca un martor care gandeste. El insusi se crede nepasator, dar nu e. Priveste ln jurul sau, gata sa faca haz; dar e deopotriva gata si altceva. Oricine ati fi si oricum v-ati numi: Prejudecata, Abuz, Marke- vie, Împilare, Partinire, Despotism, Nedreptate, Fanatism, Tiranie, de strengarul acesta!
    Copilul va creste mare.
    Din ce lut e plamadit? Din cea dintai mocirla care s-a ivit pe lume. Un pumn de tina, o suflare, si iata-l pe Adam. E de ajuns ca sa treaca pe-aproape. Dumnezeu a trecut totdeauna pe Ianga str Soarta are grija de faptura aceasta. Prin „soarta" intelegem oleaca aventura...
    Strengarului ii plac deopotriva si orasul, si singuratatea, fiindca e intelept. "