“HORACIO 

 

    Dupa intalnirea noastra la NeW York, am inceput sa ne scriem zilnic. Intimitatea fizica la care ajunseseram in acele trei zile se traducea acum intr-o pasiune epistolara tot mai intensa. Insa, cand i-am spus pentru prima oara ca o iubesc, asa, simplu: „Te iubesc mult", Vera mi-a scris ca ea n-o sa-l parasesca niciodata pe Perez, care se straduise din greu sa construiasca o familie, si ca, desi ma iubea si ea, acest sentiment nu va ajunge niciodata sa-l umbreasca pe acela pe care-l avea pentru barbatul ei. Raspunsul ei, disproportionat in raport cu acele scrisori simple si oarecum putin angajante pe care i le trimisesem eu, m-a facut sa inteleg nu numai ca legatura dintre ea si Perez era facuta dintr-un material necunoscut mie, pesemne indestructibil, ci si ca Vera lua in serios cuvintele. De atunci, am inceput sa le folosesc cu extrema prudenta, si, cand cuvantul „dragoste" a aparut in corespondenta noastra, l-am pus dupa alte sute, mai neutre, dar care au cimentat treptat drumul pentru a ajunge la el. Sentimentul meu pentru Vera era pur, n-aveam nici o indoiala. Insa nu uitam spusele ei de la Grand Central si nici faptul ca limitele pe care mi le impusese, prevenindu-ma ca eu n-aveam sa fiu niciodata mai mult decat eram in clipa aceea, fusesera pentru mine o provocare. Rezistenta ei era stimulentul care ma indemna s-o supun. Nimic nou, de altfel. Chiar Ovidiu le sfatuia pe femeile maritate sa-si inchida usa dormitorului, ingreunandu-le sotilor intrarea, pentru a le inteti dorinta.

    Abia dupa noua luni ne-am intalnit iar. La cateva zile dupa ce eu implinisem treizeci si cinci de ani.

    In acest rastimp, viata ei si a mea se confruntasera cu dificultati. Perez reusise pentru prima oara sa-l convinga pe Julian sa observe stelele printr-un telescop mare; Vera zacuse aproape trei saptamani in pat, cu o infectie la bronhii, si scrisorile ei devenisera triste; eu ma mutasem intr-un apartament mai mare si mai luminos si publicasem Corola, cel de-al treilea volum de poezii."