De la Joachim du Bellay la Marguerite Duras, unii dintre cei mai mari scriitori au cunoscut momente de slabiciune si au ratat unele dintre operele lor. Intrigi aberante, personaje lipsite de consistenta, stil bombastic si versuri schioape - aceste texte nu fac decat sa consterneze cititorul.

Cum de s-a ajuns aici? A incerca sa raspunzi la aceasta intrebare conduce la o interogatie, cu ajutorul psihanalizei, asupra misterelor actului creator. Daca opera perfecta, izolata in plenitudinea sa, nu prea are ce oferi reflectiei critice, opera ratata, prin chiar esecul ei, dezvaluie unele mecanisme ale geniului.

Avand grija sa fie constructiv si sa extraga toate consecintele din ipotezele sale teoretice, acest eseu propune ameliorari concrete. Schimbari ale formei, variatii ale intrigii, deplasari ale personajelor dintr-o opera in alta, toate acestea permit, intre visul perfectiunii si delirul rescrierii, sa ne imaginam ceea ce ar fi putut fi aceste opere in lumi literare diferite