Astronomia ne ofera o lectie importanta despre umilinta, dar si despre ingeniozitatea si imaginatia speciei umane: un maldar de atomi care incearca sa desluseasca Universul. 

    Fiind captivat de mic copil de Univers, am vrut sa ti-l prezint si sa ti-l explic asa cum il vad eu: de la Big Bang si vietile stelelor pana la suisurile si coborasurile explorarii spatiale, am strans cu entuziasm niste povesti numai bune de rasfoit. Ia sa vedem…

 

    “Hubble a fost foarte surprins cand a dat peste aceasta variabila si a fost si mai surprins cand si-a dat seama ca distanta de la acea variabila pana la noi nu era de zeci de mii de ani-lumina, cum erau cele mai mari distante calculate pana atunci, ci de aproximativ 2,5 milioane de ani-lumina! Stai, ca probabil n-ai inteles gravitatea situatiei: 2,5 MILIOANE DE ANI-LUMINA!!!!!!  N-are rost sa transformam distanta asta in kilometri, crede-ma, am verificat pe Google si sunt prea multi ca sa ne mai batem capul cu ei. A verificat si rasverificat calculele de-a lungul anilor si si-a dat seama ca, ce sa vezi, avea dreptate. Ce inseamna toate acestea? Ca Andromeda nu era o alta nebuloasa din galaxia Calea Lactee. Era o alta galaxie! Nu era un nor de gaz si praf din aglomerarea asta de stele numita Calea Lactee, ci era ea insasi o aglomerare de alte trilioane de stele! Acum, cu toata tehnologia si dovezile de care dispunem, asta este o idee pe care o luam de buna, dar in anii '20 era ceva radical care avea darul (sau blestemul, in functie de persoana pe care o intrebai) de a intoarce toata stiinta cu susu'-n jos. Fireste, pentru ca nu ne putem abate de la traditie in orice secol ne-am gasi, multi i s-au opus, fiind convinsi ca Hubble indruga prostii. Dar el s-a tinut pe pozitii, si pe 23 noiembrie 1924 si-a publicat descoperirea in ziarul The New York Times, apoi a publicat-o sub forma de studiu la intalnirea Societatii Astronomice Americane de pe 1 ianuarie 1925.

    Brusc, Universul devenise mai mare decat ne imaginaseram vreodata. 

 

    Andromeda, o feblete de galaxie 

    Sunt doua momente care pot da un om peste cap in cel mai bun sens posibil: cand e indragostit si cand se uita la cerul instelat. Ambele momente impart aceeasi senzatie de euforie, in care stai si te uiti ca prostul la ceva, nu stii ce se intampla cu tine, dar te trec fiorii si stii ca e minunat. Nu e nicio diferenta intre a te uita in ochii persoanei iubite si a te uita la stele, cel putin nu pentru mine."