Crescute de mama lor, tinerele surori Parker si-au croit propriul drum in viata: devotata Timmie este asistenta sociala in New York, simpatica Juliette detine o brutarie in Brooklyn, iar mezina, Joy, isi construieste o cariera de actrita la Los Angeles. Absenta tatalui le-a facut insa nesigure in relatiile cu barbatii, in timp ce, lipsit de un model masculin, fiul lui Paul a suferit esec dupa esec.

    Dupa o boala indelungata, Paul a murit linistit in somn, iar familia s-a adunat pentru a-i citi testamentul. Testamentul dezvaluie incercarea acestuia de a se rascumpara, lasand fiecaruia dintre copiii sai o mostenire care sa-i ajute sa-si indeplineasca visurile. Paul a pastrat insa cea mai mare surpriza pentru fosta lui sotie: un dar misterios din timpul casniciei lor ascunde un secret din trecut, iar calatoria in care ea pleaca pentru a-l dezlega ii va schimba viata si-i va elibera sufletul.

    Purtandu-si cititorii de la New York si Los Angeles pana in capitalele artistice ale Europei si in sudul Frantei, “Daruri de pret” este un roman cu personaje de neuitat, o carte despre pierdere, mostenire si regasirea de sine.

   Fragment din roman:

 

    “Dupa moarte, Paul daduse dovada de o intelegere mult mai profunda in privinta copiilor sai si chiar a ei decat aratase in timpul vietii. Si Veronique se gandi ca ceea ce le lasase fetelor si mesajul pentru Bertie avea sa le fie de folos. Se intreba daca Bertie avea sa incerce sa atace testamentul, desi Paul nu avea obligatia de a-i lasa nimic. Spre deosebire de legea franceza, in America nu trebuia sa le lase copiilor nici o parte din averea sa, si explicase elocvent de ce nu-i lasase nimic lui Bertie. Era miscata si de faptul ca ii lasase tabloul de Bellini, care ii amintea de vremurile bune petrecute impreuna si de inceputul lor pasional, desi nici acum nu credea ca era autentic. Asta nu contase cu adevarat pentru nici unul din ei - le placuse pur si simplu enorm si se indragostisera de ea din prima clipa cand il vazusera. Si era miscata ca se gandise ca el ar trebui sa se reapuce de pictura. Reflectase de multe ori la asta de cand crescusera fetele, dar nu facuse nimic in acest sens niciodata. Si nu stia daca avea sa o faca acum sau nu. Trecusera foarte multi ani de cand nu mai pictase si era greu sa inceapa din nou. Aveau lucruri mult mai importante pe care sa le discute si la care sa se gandeasca acum, ca de pilda Sophie Agnes Marnier.

    Fetele voiau sa stie de la Arnold totul despre ea si erau extrem de suparate, lucru de inteles, nu din pricina cotei din averea lui Paul care ii revenise acesteia, ci pur si simplu pentru ca exista si pentru ca tatal lor nu le spusese niciodata despre copilul lui din flori. Era o veste care le soca acum, si nu il mai puteau chestiona in aceasta privinta, cu exceptia lui Arnold.

    Avocatul le spuse ca fata locuia langa St. Paul de Vence, in apropiere de castel - de altfel, asa o si cunoscuse Paul pe mama ei - si ca, din cate stia el, Paul nu o mai vazuse pe Sophie sau pe mama acesteia de treisprezece sau paisprezece ani."