• Cuvant inainte • Nota asupra editiei • Prefata • Introducere • Manastirea Antim - o ctitorie de lumina in constiinta romaneasca • Schitul Pocrov. Amintiri (1949-1959) • Memorii ale pamantului natal • Cum l-am cunoscut pe Mihail Sadoveanu • Ierusalimul, cetate sfanta • Ctitorul in ctitoria sa • Era cosmica in lumina crestina • Iluzii si deziluzii • lisus Hristos in contemporaneitate • Biserica, steaua calauzirii noastre • Din nou afara de Betleem • De nu s-ar fi nascut Hristos si ca om • Etern in istoria lumii intalnire sfanta • Darul invierii • Inaltarea Domnului • Rusaliile • Veacul marilor descoperiri • Lumina adevarului - intre ferecare si desferecare • Postul mare, o cale sfanta cu Hristos • Anul binecuvantarii • Timpul marilor prefaceri • Ceva mai mult... cer altora • Marile raspunderi ale vietii • Invierea Domnului ne-a daruit o viata noua • Puterea cuvantului - Viva voce • In memoria lui Kliu Yanka • Biserica, locas al lui Hristos • Zideste in mine o inima curata • Bucuria Nasterii Domnului • Libertatea tragica • Intre cele doua vesnicii • Opriti-va din caile voastre • Iisus Hristos, o viata noua a lumii • Domn al vietii • 24 Ianuarie • Transilvania romaneasca de totdeauna • Taina sfintelor intalniri • Marea impacare • Mai presus de orice vrajba • ANEXA: Rugul Aprins - Cercul literar cultural de la Manastirea Antim din Bucuresti
 

Fragment din volum:

 

"CALEA SPRE POCROV
 

Era 25 noiembrie 1949 cand primesc numirea oficiala de egumen la Pocrov, bineinteles, fara de salariu. Dupa micile pregatiri de mutare sus in munte, la acest schit, la care nu se putea urca decat cu picioarele tale proprii, ma pornesc in ajun de Sfantul Andrei pe poteca ce ducea la acest schit. Un pospai de omat asternuse ca o panza alba costisa schitului Vovidenia, era o pasire pe imaculat. Cand intru in codru, toate orizonturile vietii ramaneau in spate. Poteca serpuia printre brazii seculari, vesnic verzi, afara de mestecenii ce-si ingalbenisera frunzele de frica iernii si acuma fosneau si se vaitau ori de cate ori le atingeai, spunandu-ti parca, vai, unde am ajuns, sub picioarele oamenilor?

Dupa un mers cu ganduri stramptorate de carare ajungem la Izvorul Maicii Domnului. Facem un mic popas, bem apa cu stropi limpezi ca si cristalul ca pe o aghiazma, ca pe o binecuvantare si improspatare de puteri. O luam apoi pieptis si in o urcare serioasa, ca pe niste trepte ale vazduhului si, dupa o ultima sfortare, printr-o taraganare de poteca, te vezi pe culme pasind cu usurare pe panta a doua a muntelui.

Era o strabatere printre culmi care stau incremenite uitandu-se la tine si intrebandu-te ce cauti pe acolo. Nu dupa mult timp vezi o lumina biruitoare care strabate in codrul intunecat si care te duce la margine de padure, de unde-ti apare Poiana Pocrovului, cu o imprejmuire de gard in jurul livezii si-n mijloc o biserica de lemn, acoperita cu sindrila, cu turle, cu clopotnita alaturi si o casa ca o caciula de iarna, apasata pana mai jos de frunte. Nu departe, alte patru case mici risipite printre pomi si grajdul vitelor. Singur doar magarul e acela care da semnalul trecerii cuiva prin schit, dar nimeni nu apare sa te intampine. Bati la usa salii, dar nimeni nu raspunde. Intri si la usa din fund afli pe batranul calugar Varahil, care-si numara mataniile de rugaciune a Ceasului al noulea..."