Prima parte a cartii prezinta o mica biografie a lui Emanuel Salomon Mirohorsky, ca scriitor lingvist, pictor si cartograf, urmata de " Pe Dunare spre Romania. Amintiri din sejurul militar in Principatul Valah din anul 1856".

Lucrarea prezinta si fotografii si shite alb-negru.

Interesanta lucrare a lui Mirohorsk)i despre romani a fost semnalata destul de curand dupa aparitie cercetatorilor romani de Margareta stefanescu in articolul insemnarile unui ceh asupra Valahiei in anul 1856, „Arhiva", Iasi, XXXVI, nr. 2, 1929, p. 130-139, face o prezentare a insemnarilor despre tara noastra ale istoriografului ceh, ofiter in armata austriaca, E. Friedberg-Mirohorsky, cu ocazia lucrarilor topografice efectuate in imprejurimile orasului Focsani in anul l856.


Fragment:

"  Satul Faraoanele, al carui nume imi evoca fara sa vreau Egiptul antic si pe stapanitorii lui, avea o asezare foarte asemanatoare cu satul Dalhauti si am fost incartiruit din nou de dorobantul sarguincios in cea mai buna casa din sat care apartinea nu stiu carui boier, dar in care locuia numai un arendas batran. De pe veranda casei aveam o pri-veliste la fel de incantatoare ca la Dalhauti. Arendasul era un om vesel si naiv, ale carui glume la inceput nu le intelegeam mai de loc, dar care are marele merit de a fi pus bazele primelor mele cunostinte de limba romana; acestea, din pacate, nu au fost insa niciodata suficiente nici ca amploare, nici ca profunzime, iar cu timpul mi s-au sters aproape total din minte. La inceput se mira intotdeauna si nu intelegea cum se face ca eu, care nu stiam cuvintele cele mai uzuale in romana, cum ar fi paine, apa, crevat, foc, carne etc. stiu foarte bine cuvinte neobisnuite cum sunt geografia, istoria, biblioteca etc., iar aceasta naivitate ma facea adesea sa rad. in zadar incercam sa-i explic ca aceste cuvinte sunt aceleasi pentru oamenii cultivati din intreaga lume.

    La Faraoanele am vazut pentru prima data o sluji-toare tanara si frumoasa a gazdei mele cum facea mamaliga - polenta o cunosteam deja din Italia. Procedeul este nespus de simplu. Mai intai se pune apa ln oala care atarna deasupra focului sau pe vatra din izba = odaia, sau, daca e vreme frumoasa, afara in curte, pe un trepied de lemn, ca la tigani; imediat ce apa incepe sa fiarba, se arunca inauntru faina de porumb, aluatul care se formeaza asa se amesteca inca putin deasupra focului, dupa care oala se ia din carlig si asa fierbinte cum este, este fixata intre labele picioarelor goale si degetele mari, admirabil calite, cu care fata o strange bine si mesteca apoi din toate puterile cu ambele maini mai departe, pe masura ce aluatul se intareste. si apoi rastoarna totul - fara sare, fara grasime si fara lapte - pe o masuta = masa (din lat. mensa). Este o mancare foarte sana-toasa, chiar daca strainilor li se pare fada si fara nici un gust, dar prielnica pentru sanatate. Diferenta intre pregatirea si prezentarea finala la polenta si la mamaliga consta in fap-tul ca romanca, strangand bine intre picioare oala fierbinte - ceea ce italiencele nu pot sa faca nefiind suficient de calite - poate sa mestece cu ambele maini, asadar mai temeinic, in timp ce italianca Cu o mana tine oala pe carlig si nu poate sa mestece decat cu o mana. Cand este gata, mamaliga este rasturnata chiar si in cea mai saraca familie pe un fund de lemn dreptunghiular, niciodata direct pe masa, iar de fund este legata o sfoara cu care trebuie sa se taie mamaliga, asa cum se taie la noi sapunul, niciodata cu cutitul. Romanii isi iau bucatile de mamaliga si cu degetele. "