Iubim, uram, invidiem, ne dorim si speram... ne construim scenarii in care credem si pe care le perpetuam, in care ii angrenam pe ceilalti, atribuindu-le roluri mai mult sau mai putin importante. Ne lasam, la randul nostru, sedusi in povestile altora. Sa fie acestea "deliruri", tesaturi psihice, care printr-o analiza minutioasa se pot destrama? Atunci, ce se afla la baza lor si cum ni le putem asuma, pentru a intrezari si, in cele din urma, a locui realitatea obiectiva? Purtand cititorul prin lumea interioara a personajelor unor autori precum Shakespeare, Samuel Butler sau Dickens, cat si prin aceea a propriilor pacienti, Shengold ilustreaza felul in care aceste deliruri iau nastere in copilaria timpurie, se mentin saracindu-ne si rigidizandu-ne viata si pot fi estompate printr-o maturizare reala, adesea rod al travaliului psihanalitic.      Fragment din volumul "Delirurile vietii cotidiene" de Leonard Shengold:

    “Femeia cu care adultul Butler a fost cel mai profund implicat emotional a fost Eliza Savage, o cunostinta inteligenta, empatica si usor mai tanara, pe care Butler a cunoscut-o la scoala de arte in 1867. Nu s-au intalnit cu regularitate, dar si-au scris asiduu din 1871 pana la moartea domnisoarei Savage in 1885. (Intrucatva, Butler a neglijat sa-i raspunda prompt la scrisori in ultimii ani inainte de moartea ei. El nu stia ca era bolnava, dar dupa ce a murit s-a simtit foarte vinovat pentru ceea ce numea neglijarea ei in tot acest timp.) I-a fost un fel de consilier literar pentru romanul “Si tu vei fi tarana” — pe care el il-a trimis in calupuri pe masura ce-l scria. Sfaturile ei erau excelente si primele aproximativ doua treimi supervizate de ea reprezinta, si aproape toti criticii sunt de acord, cea mai buna parte a romanului. Butler simtea ca ea il doreste sexual si ca l-ar vrea de sot, dar nu i-a putut raspunde cu un sentiment sexual. Cu toate acestea, ea ii provoca emotii si conflicte profunde.
    El a fost foarte miscat de moartea ei neasteptata in urma unei operatii despre care el nici nu stia ca va avea loc. Raby scrie:
    “A fost afectat atat de puternic, incat a simtit nevoia sa se descarce pana si in fata lui Harriet Bridges, sora cu care avea probabil cel mai putin in comun dintre toti membrii familiei lui. (1991, 211)”
    Iata scrisoarea:
    “Am fost atat de socat azi-noapte ca abia daca mai stiu sa astern lucruri pe hartie. Mi-am pierdut prietena, pe domnisoara Savage, despre care m-ai auzit pomenind atat de des, si nicio vorba de-a mea nu poate exprima cat de grea imi este pierderea Cand am intalnit-o prima oara, acum aproape douazeci de ani, era schioapa si suferea de ceea ce am crezut a fi o boala a soldului; schiopatatul a sporit constant si, in ultima vreme, am vazut ca se deplasa cu mare dificultate. N-am nicio indoiala ca operatia era legata de acest lucru. N-am cunoscut niciodata vreo femeie care sa-i semene atat ca sclipire a mintii, cat si ca bunatate. Era cea mai curajoasa suferinda din cate am cunoscut, neplangandu-se niciodata, si cea mai lipsita de egoism.””