„Amintiti-va, fratii mei, ca nu exista marturisire a pacatelor in mormant, nici ispasirea pacatelor nu poate fi daruita dupa ce va fi trecut timpul de pocainta. Grabiti-va cat mai sunteti in viata, cat mai „sunteti cu parasii vostrii pe cal ! "Iata, ne temem de focul acestei lumi si ne infricosam de clestii din fier cu care sunt schingiuiti oamenii; dar comparati-le pe acestea cu mainile vesnice ale schingiuitorilor si cu flacarile ascutite ce nu mor niciodata.

Fratilor, voua va graiesc: prin credinta Bisericii, prin propria mea purtare de grija, prin sufletele tuturor celor din adunare, va implor si va rog sa nu va fie rusine de aceasta lucrare a pocaintei, sa nu va leneviti sa infascati, cat de iute va sta in putere, propovaduitele leacuri de mantuire: sa va smeriti sufletele voastre prin jeluire, sa va imbracati trupul in sac, sa-l ungeti cu cenusa, sa va sleiti prin post, sa faceti ingenunchieri cu durere in suflet, sa aflati ajutor prin rugaciunile multora.

Dumnezeu va va cruta in masura in care voi nu va veti cruta in implinirea canonului vostru de pocainta”.

Sfantul Pacian al Barcelonei, Despre cei care se pocaiesc, XII, 1-3