In vara anului 1914, cea mai mare parte a Europei s-a prabusit intr-un razboi atat de catastrofal incat a zdruncinat politica si insusi sistemul de credinte al continentului intr-un mod fundamental. Dezastrul i-a inspaimantat pe supravietuitori si a socat o civilizatie care isi asumase total rolul de model pentru restul lumii. Totul s-a prabusit intr-un haos de o salbaticie aflata dincolo de orice termen de comparatie. In 1939, europenii aveau sa inceapa un al doilea conflict care a reusit sa fie chiar si mai teribil – un razboi in care uciderea civililor a ocupat scena centrala si care a culminat cu Holocaustul.
    Drumul spre iad ne spune aceasta poveste cu intelegere, fler si originalitate. Kershaw reia evenimentele intr-o naratiune fascinanta, dar abordeaz si problemele cele mai dificile pe care le ridica aceste intamplari din trecut – ce au insemnat ele pentru europenii care le-au declansat si care le-au trait si ce inseamna pentru noi.

     "Istorie la dimensiuni epice... ar trebui sa figureze in lista lecturilor obligatorii." – The New York Times

    Ian Kershaw este autorul lui "Hitler 1889-1936: Hubris" si al "Hitler 1936-1945: Nemesis", volume care au primit Wolfson Literary Award pentru istorie si Premiul Bruno Kreisky din Austria pentru cartea de politica a anului. Ian Kershaw este considerat unul dintre expertii de frunte ai lumii in istoria Germaniei naziste si in personalitatea lui Adolf Hitler. Membru al Academiei Britanice si al Societatii Regale de Istorie, a primit titlul de cavaler in anul 2002, pentru serviciile aduse in calitate de istoric.
    Fragment din volumul "Drumul spre iad" de Ian Kershaw:

    “Infrangerea stangii

    Infrangerea stangii germane in timpul perioadei de criza economica si distrugerea sa in 1933, dupa ce Hitler a preluat puterea, capatasera, acum, o perspectiva completa. Cu toate ca o faceau din motive ideologice diferite, ambele partide germane de stanga, Partidul Social-Democrat si Partidul Comunist, se opuneau total militarismului dreptei, preconizand corect ca aceasta tendinta avea sa conduca la un razboi. Daca stanga nu ar fi fost nimicita dupa ascensiunea lui Hitler la putere, in 1933, si daca democratia (care fusese sprijinita temeinic de Partidul Social-Democrat) ar fi supravietuit in Germania, sansele producerii unui nou razboi european ar fi scazut brusc. In schimb, a fost inaugurata calea pentru o politica externa agresiva, favorizata de elitele de putere si national-conservatoare, sustinuta de un nationalism populist si strident, si deschisa pariurilor tot mai riscante ale lui Hitler.
    Tragica disparitie a stangii in Germania a fost doar o parte a unei infrangeri generalizate in cea mai mare parte a Europei. In afara Uniunii Sovietice, stanga era aproape pretutindeni lipsita de putere in 1935. Social-democratia s-a mentinut la putere in tarile scandinave, insa acestea nu aveau influenta necesara pentru a da o alta forma constelatiei internationale a puterii. In restul continentului, fortele dreptei, fara exceptie sustinute de armata, politie si serviciile de securitate, s-au dovedit mult prea puternice. La mijlocul anilor 1930, cea mai mare parte a Europei se gasea prinsa sub o anumita forma de regim nationalist represiv, reactionar sau direct fascist, lasand stanga neputincioasa si in stransoarea unor persecutii brutale. In cele mai puternice democratii occidentale, Marea Britanie si Franta, perioada de criza a fost dominata de guverne conservatoare. Asadar, si aici influenta politica a stangii a fost mult diminuata.
    Infrangerea stangii s-a produs la scara continentala, cu toate ca structurile nationale au fost cele care au conditionat natura acestor prabusiri. In buna parte, acest proces reflecta o serie de disesniuni paralizante, cea decisiva fiind aceea dintre aripa social-democrata si cea comunista (desi unitatea stangii nu a prevenit fnfrangerea acesteia in Austria). Stanga comunista era, la randul ei, dezbinata, uneori sparta in factiuni rivale, iar cea mai importanta reprezentare a sa era complet dominata de interesele Uniunii Sovietice.”