Exista o explicatie, un temei pentru orice, chiar si pentru Dumnezeu, spre pilda? Schopenhauer cerceteaza critic folosirea universala a principiului ratiunii suficiente, pornind de la demonstratia lui Kant privitoare la neputinta ratiunii umane de a putea sa raspunda cu temei la intrebarile metafizice, de vreme ce cunoasterea noastra e limitata la conditiile experientei. Reiese ca principiul s-ar aplica numai la patru clase de obiecte, de unde si sintagma de "impatrita radacina", si anume lucrurilor materiale, conceptelor abstracte, constructiilor matematice si geometrice, motivatiilor subiectului. Sunt deci indreptatite patru tipuri de rationament: 1. cel in termeni de cauza si efect, aplicabil lucrurilor materiale; 2. cel logic, care lucreaza cu concepte abstracte; 3. cel calculator, care lucreaza cu numere si proprietati ale spatiului, cu referire la matematica si geometrie;4. cel intemeiat pe judecata morala, cu privire la motivatii.

Asadar, cand ajunge la probleme metafizice precum cunoasterea intregului lumii, a inceputului sau sfarsitului acesteia, a existentei lui Dumnezeu, autorul respinge rezolvarea lor rationala, adica dovezile traditionale, precum argumentul ontologic ori cel cosmologic.Eseul polemizeaza cu Descartes, Spinoza, Leibniz, Kant chiar, desi autorul recunoaste ca de la acesta din urma a invatat enorm, dar mai ales cu reprezentantii de seama ai idealismului german absolut, Fichte, Schelling si Hegel, continuatori ai argumentului ontologic, pe care-i ironizeaza pentru gandirea lor pretins confuza.