Un roman polifonic de mare virtuozitate, in care cinci voci se imbina si contureaza o secventa tensionata din prezent. Nu lipseste din decor un detectiv improvizat (de meserie psihiatru), admirator al locotenentului Colombo, o jurnalista de succes, un reputat om de stiinta, o femeie dezamagita si - miezul cartii - un autist, care are partitura cea mai originala. Depasind imediatul, se aude in carte si un discurs de primire in Academia Romana, care povesteste idei, cu inteligenta si plasticitate. (Aici veti gasi explicatia "sentimentala" a titlului.) Reusita cea mare a unui romancier este ca realitatea sa-i copieze cartea, nu invers. Vlad Zografi a scris un roman de actualitate romaneasca si nu ramane decat ca fiecare cititor sa-i verifice, pe pielea lui, credibilitatea. Sfatul criticului: nu cititi aceasta carte, ci ascultati-o asa cum se asculta muzica: este o simfonie contemporana. - Ioana Parvulescu

Ilustratia copertei: Agata Tabacu

Fragment din ebook:

"Nu, nu din mila, stai linistita. Mila..." si Panait a facut un gest scarbit. "De teama, le e frica de cersetori. Le dau banu' si se protejeaza impotriva lor. Isi inchipuie ca scapa. Si tu te protejezi prea mult." De data asta Andrei si- a abandonat norul: "Cred ca supralicitezi, maestre." "Poate", i- a raspuns Panait, care acum parea sa- l bage in seama pentru prima data. Il privea strangand din pleoape, dar Andrei era iarasi in nori. Sprancenatul si- a aprins o tigara. Desi nu suport fumul, n- am zis nimic. Panait s- a intors spre mine: "Cum te cheama?" "Nadia." "Mda, se potriveste." In alte conditii, as fi stiut sa reactionez. Parca
nu- i ardea totusi de glume proaste, nici vocea lui nu suna penibil. Cautand un punct de sprijin, mi- au cazut ochii pe labirintul din tricoul jegos al lui Panait.
Si atunci s- a trezit Andrei: "Crezi ca numele spune ceva despre om?" "Nimic nu e intamplator", a zis Panait. Ce cliseu!
Dar, ciudat lucru, in gura lui nu suna rau, ba chiar mi se parea firesc. Andrei a pufnit in ras, ceea ce m- a derutat si mai tare, pentru ca- i dadeam dreptate, insa eram la mii de kilometri de el. Andrei m- a simtit - da, uneori ma simte. S-a inchis in sine, s-a apucat iar sa urmareasca norul ala idiot de pe cer. Ranit,jignit. In stilul lui. "Ce intelegi tu din lumea asta?" Labirintul se desena rosu-caramiziu pe tricoul kaki presarat cu pete de grasime. "Esti manipulata, toti sunt manipulati." Vocea lui Panait era calda, avea ceva profesionist. O fi actor, mi- am zis eu, dintr- astia care citesc textele la Teleenciclopedia, dintr-astia care-ti vorbesc despre temple maya, insecte, pasari migratoare, insule vulcanice si expeditii la Polul Sud. Ceilalti doi barbosi nu se mai uitau la tatele mele, pareau preocupati de curul unei fete care servea la masa alaturata. Si s-a trezit din nou Andrei: "Cine manipuleaza, maestre?"