Prozatorul, urmand o directie inaugurata in literatura romana de Caragiale, priveste raul dintr-o perspectiva care este abia in al doilea rand morala, sociala sau politica, vadindu-se a fi una esentialmente ontologica. Filtrata printr-o asemenea optica, povestirea 'neorealista' se converteste intr-un veritabil scenariu apocaliptic, care urmareste radacinile metafizice ale raului... Marile teme ale cartii lui Stelian Tanase raman decaderea si prabusirea lumii. Tehnica neorealista, subordonate unei viziuni in care recunoastem dimensiunea benefica a parodiei postmoderniste, are toate caracteristicile unui act de exorcizare. - Octavian Soviany

 

Romanul lui Stelian Tanase este o replica la romanul - la 'poemul', cum il numeste Gogol - Suflete moarte. Este o replica la un nivel metafizic, pe care nu orice carte de proza il poate atinge, si nu doar una in plan evenimential, al prezentului desfasurarii narative. (...) Este un roman in acelasi timp satiric si tragic, in care scriitorul dovedeste un foarte bun simt al situatiilor comice, al absurdului existentei, urmarind, cum el insusi o spune, o intreaga categorie de personaje secundare care fojgaie in aceasta lume dezgustatoare. - Gheorghe Craciun, Revista 22