Exilul babilonian – etapa fundamentala in maturizarea identitatii si a credintei lui Israel

Ideea valorizarii prin publicare a unor lucrari finale ale studentilor care termina cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfantul Iosif” din Iasi mi s-a parut de salutat, mai intai, pentru acoperirea in parte a literaturii teologice si spirituale destul de carente in limba romana si, mai apoi, pentru ca unele lucrari sunt mici bijuterii in domeniu.

 

In primul rand, mi-a venit in memorie ceea ce a pus in scris parintele (actualmente) Cojan Marius. Am recitit lucrarea si cred ca nu m-am inselat. Subiectul este tulburator pentru orice om: exilul babilonian cu toate manifestarile lui tragice – pierderea Tarii Promise, desfiintarea regalitatii si intreruperea dinastiei fagaduite de Dumnezeu lui David ca va fi vesnica, distrugerea Templului de la Ierusalim si incetarea cultului – inseamna implinirea implacabila a judecatii lui Dumnezeu pentru neascultarile repetate ale lui Israel? Este Dumnezeu un razbunator care isi incalca fidelitatea fata de Alianta, abandonand poporul pe care si l-a ales de bunavoie? Se complace Dumnezeu cu cruzime in suferintele si moartea atator deportati? Sau Dumnezeul lui Israel este invins de zeul babilonienilor, Marduk?

 

Autorul citeste si reciteste istoria biblica. Alegerea lui Israel este stipulata intr-o Alianta. Incalcarea acestui Legamant cu Dumnezeu este pacat. Pacatul prin excelenta al lui Israel este idolatria din care deriva nedreptatea sociala, cultul formalist, impietrirea tuturor fractiunilor comunitatii. Incercarile de restaurare a cultului, reformele regilor Ezechia si Iosia, mesajul profetilor esueaza. Teologia „nationala” se dovedeste falsa. Regatul de Nord mai intai este cucerit de Asiria si apoi Regatul de Sud, Iuda, este cucerit de babilonieni, sub conducerea lui Nabucodonosor, iar iudeii sunt deportati „pe malurile raurilor din Babilon”.

 

Este sfarsitul?

 

In experimentarea celei mai cumplite tragedii care a cuprins tot poporul, fiii Aliantei asculta adierea de mangaiere a profetilor. Dumnezeul lui Israel n-a fost invins de Marduk. Profetii din exil, Ezechiel si Deutero-Isaia, insufla poporului speranta restaurarii. Preotii fac apel la pastrarea traditiilor. Se descopera noi forme de practicare a cultului adus Domnului. Apartenenta la poporul lui Dumnezeu nu este garantata de locuirea intr-o tara delimitata geografic. Semnul intrarii in comunitatea pe care a voit-o Domnul este circumcizia. In absenta templului si a cultului de acolo, incepe sa se accentueze importanta reunirii la sinagoga, mai ales in zilele de Sabat pentru a asculta cuvantul Domnului consemnat in Scripturi si, mai ales, in Tora, in Pentateuh. In timpul crizei generate de absenta regalitatii se consolideaza o societate teocratica, cu o etica noua, si se inrobusteste speranta mesianismului. La orizont se intrezareste chipul Servitorului lui Yahweh.

 

In timpul de suferinta din teritoriul strain capata o deosebita „importanta reflectia iudeilor asupra propriei identitati, dobandind in urma exilului o certitudine profunda, o credinta nezdruncinata, confirmata de supravietuirea acelui «rest sfant», ca ei sunt chemati de Dumnezeu sa aiba un rol unic in lume. Meditand pe malurile fluviilor mesopotamiene, iudeii si-au rememorat istoria: Yahweh i-a eliberat "cu brat puternic" din robia egipteana, apoi, pe Muntele Sinai, le-a daruit Legea sa, incheind un legamant cu ei, dupa care i-a condus spre tara fagaduintei, cea pe care odinioara o promisese lui Abraham; dar pentru ca ei au incalcat in mod repetat Legamantul, au fost pedepsiti, fiind adusi in Babilon” (pag. 132).

 

Deportarea in Babilon nu este sfarsitul. Ea „mentine increderea si speranta printre supravietuitorii catastrofei, dovedind, prin apelul la interventiile trecute (in special la exod) ale lui Yahweh in favoarea poporului sau, ca Domnul nu-si paraseste poporul, ca el urmeaza un plan stabilit inca de la inceputuri si ca cei care vor respecta Legea se vor bucura de fagaduintele divine. Acestea se vor implini in Mesia, instauratorul pe pamant al Imparatiei lui Dumnezeu” (pag. 133).

 

Epoca cea mai sumbra din istoria lui Israel devine timpul cel mai limpede de reflectie si timpul cel mai incarcat de roade spirituale pentru noul popor al lui Dumnezeu care se infiripa in tara sclaviei.

 

Lucrarea parintelui Marius Cojan este lamuritoare in aceasta dezvoltare logica de teologie biblica. Recursul constant la textul insusi al Bibliei, apelarea la judecata specialistilor autoritari in domeniu – intr-o bibliografie, desi minimala, aleasa cu grija – fac din realizarea de fata un instrument folositor pentru intelegerea unui eveniment istoric de referinta si a semnificatiei lui in istoria mantuirii.

 

Recomandarea lecturii ei este superflua. Se impune de la sine. Si speram ca autorul va purcede cu acelasi elan si cu aceeasi tenacitate si la alte aprofundari ale Cuvantului mantuitor si viu al lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura. - Pr. Alois Bulai