In exegeza sa, Sanford L. Drob se opreste asupra fiecarui capitol al Cartii Rosii si a fiecareia dintre imaginile sale unice, vadind curiozitatea unui explorator si obiectivitatea unui om de stiinta, fara a pierde, insa, nici perspectiva sintetica.

    Acest ghid este o lucrare de referinta pentru toti cei interesati sa capete o mai buna intelegere asupra uneia dintre cele mai mari opere culturale ale secolului al XX-lea, asemuita cu Faust si cu Asa grait-a Zarathustra.

    Sanford L. Drob este doctor in filosofie si psiholog clinician cu practica privata in New York. A scris mai multe carti si articole despre opera lui C.G. Jung si despre misticismul iudaic, interpretat dintr-o perspectiva contemporana. 

 

    “Problema nebuniei se intalneste pe tot parcursul Cartii Rosii si indeamna cititorul sa puna o seama de intrebari. Era Jung cu adevarat psihotic sau la limita unei psihoze, asa cum a afirmat mai tarziu? Sau „psihoza" lui Jung nu este decat un mijloc literar sau, probabil, chiar o figura de stil, un efort exagerat de a-si atribui marca „nebuniei divine", aceea a profetiei sau mandatul unui savant spiritual? Este metoda „imaginatiei active" a lui Jung din Cartea Rosie, in care apar diverse figuri spirituale si mitice si dialogheaza cu Jung, o cale originala de descoperire de sine sau, asa cum a sugerat Wolgang Giegerich, o „simulare a unei reprezentari autentice a unui proces inconstient" si, daca este asa, se aplica aceasta intr-un fel imaginatiei active in general si ridica semne de intrebare asupra utilizarii acestei tehnici? Una dintre problemele intelegerii viziunilor lui Jung ca pe un produs autentic al inconstientului colectiv este aceea ca multe dintre figurile si temele pe care acestea le contin par sa reflecte Iecturile lui Jung din perioada elaborarii Cartii Rosii. Recurgand la cuvintele reci ale lui Giergelich: „Pe parcursul unor lungi pasaje, cartea pare a fi mai mult o recapitulare subiectiva a ceva ce ati putea gasi in manuale de fenomenologie religioasa si mitologica". Voi reveni mai tarziu la aceasta problema, cand voi argumenta ca opozitia „eruditie" — „reprezentare autentica a inconstientului" nu poate conduce la un enunt de tipul sau/sau.

    Jung insusi afirma ca si-a invins „nebunia" cand, dupa ce a fost prins de „duhul acestei vremi", el a fost biruit de „duhul adancului" (CR, p. 238b). Pesemne ca nu imersiunea in inconsitent pur si simplu, ci mai degraba capacitatea lui Jung de a experimenta, de a contine, de a transforma si, de asemenea, de a fi transformat de afluxul duhului adancului, i-a permis sa-si invinga nebunia si sa traiasca propria sa reinnoire creatoare."