Fragment:

 

    “Motocicleta galbena

    Maia conducea spre casa. Iar spre casa. Tampita-i si viata asta. La munca, acasa, inca o seara petrecuta, in fata televizorului, cateva vorbe schimbate cu barbatul. Cateva pagini dintr-o carte. Dormit. Trezit. Iar munca. Ochii sefului lipiti de sani, de solduri, de buze. Aceeasi dorinta anuntata cu privirea, aceeasi nemultumire ca nu primeste ce-ar vrea, aceeasi teama cumva, ca ar putea, de fapt, sa primeasca si n-ar sti ce sa faca cu ce-si doreste. Un copil mare si prost. Si sadic. Copiii sunt sadici. Fara sa-si dea seama. Unora le trece, altii, devenind barbati, isi aleg sa chinuie femei in loc de pisici sau gandaci.

    Motocicleta galbena, se-apropie-n viteza, se lipeste de coada Maiei si-o urmareste. Ce-o fi vrand galbejitul? se intreaba femeia. Poate e plictisit. Mareste viteza. Motocicleta galbena mareste si ea. Jocul continua pana aproape de strada Maiei, unde motociclistul se apropie parca intr-o incercare de a-i sari sub roti. Lana-i recunoaste ochii. Sadicul de la serviciu. Fostul chinuitor de gandaci, cel care-o chinuie la birou.

    Femeia-si vede viata stalcita, fara posibilitatea de-a schimba slujba, pastilele de dormit inghitite dupa fiecare scena de la munca, depresiile, zilele cand nu vrea sa coboare din pat, sa manance, sa se spele. Sa se miste, sa traiasca. Omul asta imi mananca viata, de la distanta, cinci ani, si iar cinci si inca cinci. Nu conteaza la el decat jocul, ori de cate ori ma apropiu, se retrage. Cateva zile. Cand cred ca s-a linistit, o ia de la inceput. Ii place sa ma innebuneasca. Vrea sa, ma, innebuneasca. El e bolnav. M-a imbolnavit si pe mine. Unde-o sa ajungem? Motocicleta galbena e inca lipita de portiera Maiei; cu un zambet serafic, femeia suceste brusc volanul spre stanga. Un zgomot asurzitor trezeste vecinii. Casca galbena zboara pe asfalt.”