De la 1918 incoace, fostele provincii ale imperiului austro-ungar navigheaza curajos impotriva unui curent istoric indicand invariabil Estul in care ele refuza cu incapatanare sa-si gaseasca noul Centru coagulant.


Alcatuirea imperiului habsburgic din tari care gravitau in jurul Austriei a generat tensiune intre centru si periferie, tot mai acuta pe masura ce a slabit centrul (intre sfarsitul secolului XIX si primul razboi mondial). Acest raport conflictual a ajuns principala problema ce s-a pus Vienei, precum si partilor constitutive ale Imperiului. Intrucat reflexul in literatura al realitatilor e decalat in timp, problema a fost dezbatuta de scriitori dupa sfarsitul monarhiei austro-ungare.
Curand, ceea ce era problematica literara s-a transformat in realitate biografica, de vreme ce criza interbelica produsa de nazism i-a determinat pe intelectuali sa se exileze, parasind nu numai centrul de multa vreme vid ci si, in alte cazuri, fosta periferie, formata acum din state independente. Mai mult, chiar si dupa ce Germania nazista a fost invinsa, exodul a continuat, provocat de alt totalitarism, comunist.

Eseul de fata analizeaza ambele aspecte, relatia Centru/Margine si exilul. Lui Musil, Broch, Roth, Zweig, Kundera, Gombrowicz, li se alatura scriitori care au parasit Transilvania sau Bucovina, foste provincii ale imperiului: Slavici, Rebreanu, Cioran, von Rezzori.
Data fiind capacitatea lui inepuizabila de a pendula intre doua lumi, obsesia permanenta de a iesi in afara Centrului, emigrantul ramane figura cea mai interesanta a romanelor agoniei imperiale, premonitorie pentru destinul «nomad» al autorilor insisi. Adevaratii eroi fondatori ai Mitteleuropei sunt fiinte migratoare, in cautarea unor teritorii inca neexplorate, a unei geometrii suficient de flexibile pentru a le permite sa-si defineasca un nou centru de greutate si o noua raza de actiune.

Dupa disparitia dublei monarhii k und k, supravietuitorilor nu le ramane decat sa se adapteze lumii noi, fie cu speranta de a grefa valorile spirituale pierdute pe trunchiul statelor nationale nascute din cenusa imperiului, fie in cautarea unui alt Centru, numit, de la caz la caz, Paris, Londra, Buenos Aires ori New York. Intre 1918 si 1938, multi dintre cei care crezusera in vechile valori aleg - de bunavoie sau siliti de imprejurari - calea exilului. Departe de a consemna o ruptura brutala, decizia lor nu face decat sa prelungeasca vocatia centrifuga a unei lumi impinse mereu la margine, expulzate din matricea vieneza de miscarile peristaltice ale inceputului de secol XX.
Fragment din cartea "In cautarea centrului pierdut" de Corina Ciocarlie

"In acea frumoasa - si de acum celebra - zi de august a anului 1913, o depresiune barometrica evolueaza nestingherit dinspre Atlantic catre aria de presiune ridicata deasupra Rusiei. Desi rasaritul si apusul soarelui, fazele lunii si ale inelelor lui Saturn par a fi in concordanta cu prevederile anuarelor astronomice, forta centrifuga actioneaza destabilizator chiar din startul romanului lui Musil. Sute de stridente se impletesc intr-un ''zgomot tepos" gratie caruia calatorul revenit dupa o lunga absenta ar putea recunoaste cu ochii inchisi ca se afla in Viena imperiala. Ca toate metropolele, aceasta e compusa din neregularitati, schimbari, deplasari de teren, pierderi de ritm, ciocniri de obiecte si imprejurari, din strazi pavate si nepavate, dintr-o mare pulsatie ritmica si din vesnica discordie a unor tendinte contradictorii, aidoma “unui fluid fierband in clocote aflat intr-un recipient format din materialul durabil al caselor, legilor, ordonantelor si traditiilor istorice."