Acest volum reconstituie, cu delicatete, pietate si o enorma intelegere a omenescului, cotidianul puscariilor prin care a trecut detinutul politic Ion Ioanid in perioada 1954–1957. La Jilava, inchisoare de tranzit pentru toti detinutii adusi la proces sau transferati catre alte locuri de detentie, a aflat de la camarazii sai povestea lotului Salcia. Apoi, la Pitesti, pus in lanturi, infruntand, alaturi de colegii de detentie, administratia inchisorii si cunoscand cand relaxarea, cand inasprirea regimului concentrationar survenita dupa infrangerea revolutiei maghiare din 1956, i-a intalnit pe membrii lotului Patrascanu. Prilej de a salva de la pericolul de a nu fi spuse niciodata sute si sute de povesti despre barbarie, arbitrar, supravietuire si demnitate.
Astfel, Ion Ioanid a retinut de la fiecare detinut pe care l-a intalnit prin celule cate ceva care astazi ar trebui sa ne ajute sa invatam ca privilegiul suferintei extreme il au doar oamenii curati, pe cand ceilalti nu se pot „implini“ decat ca turnatori marunti, tortionari, gardieni, ofiteri politici si directori de penitenciare.

ION IOANID s-a nascut in 1926, la 28 martie, la mosia tatalui sau din comuna Ilovat, judetul Mehedinti. Tot acolo, in casa parinteasca, a fost botezat de preotul din sat. Nas l-a avut pe Octavian Goga, caruia tatal lui, Tilica Ioanid, i-a fost „prieten nedespartit de-a lungul intregii vieti atit de agitate a generatiei lor, de la infaptuirea Romaniei Mari si in perioada dintre cele doua razboie mondiale".
Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la scoala din satul natal. Liceul l-a facut la Bucuresti: primele sase clase la Colegiul National „Sf. Sava" si ultimele doua la Liceul „Spiru Haret". Bacalaureatul si l-a luat in 1944, impreuna cu absolventii liceelor din Turnu Severin, in localul scolii din comuna Sisesti, comuna in care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se aflau refugiati si profesori, si candidati.
In toamna aceluiasi an, din cauza invaziei sovietice, ajungind cu intirziere in Bucuresti, a pierdut termenul de inscriere la facultate. In 1945, a intrat la Facultatea de Drept, dar in anul III a fost exmatriculat din cauza „originii sociale nesanatoase".
Arestat in 1949, a fost eliberat dupa numai citeva zile, pentru ca in 1952 sa fie din nou arestat, judecat si condamnat, pentru „inalta tradare", la 20 de ani munca silnica. A fost eliberat dupa 12 ani, in 1964, in urma decretului nr. 411 de gratiere a detinutilor politici.
In 1969 a plecat in strainatate; in R.F. Germania i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pina la moartea sa. Stabilit la Munchen, a lucrat in primul an ca muncitor necalificat. Dupa aceea, timp de douazeci de ani, pina la pensionare, a fost crainic la sectia romana a postului Radio Europa Libera. A murit pe 12 octombrie 2003, la Munchen, unde a si fost inmormintat alaturi de sotia sa, Nora Ioanid.