Un batran care ia cu el in mormant un secret intunecat. Un baiat care gaseste intr-un caiet ingalbenit de vreme indicii despre o conspiratie.
Si o fata care vrea sa stie ce se afla in spatele unor povesti de familie stravechi.
Astfel incepe cautarea legendarului inel de sange al lui Timur Lenk pe strazile cele mai intunecate ale Barcelonei – o cautare pe viata si pe moarte.
Fragment din cartea "Inelul de sange" de Gerd Ruebenstrunke:
"Kale
In Germania imi petreceam timpul mai mult cu amicii. Ne intalneam undeva in oras si ne treceam vremea vorbind despre cate-n luna si-n stele. Iar in ultimul timp si despre fete, intr-adevar. Cand era vreme urata tandaleam in centrul comercial sau ne dadeam intalnire la un joc online cu care ne distram pe skype.
Bineinteles ca totul cazuse in Barcelona. In primul rand, nu mai aveam tovarasi cu care sa ma pot intalni. In al doilea rand, puteam desigur ca vorbesc cu ei pe skype, ca si inainte, dar nu mai era acelasi lucru. Cand barfeau despre tamplari din scoala sau fete nu prea puteam sa iau parte, pentru ca nu fusesem acolo. Simteam cum incet, incet, dispaream din grup.
Trebuia, deci, sa gasesc alte lucruri cu care sa ma indeletnicesc. Pana la urma nu puteam citi in permanenta. De aceea am pornit sa explorez cartierul in care locuiam. Se numea San Gervasi, cu toate ca era in apropiere de centru, se afla la departare destul de mare pentru a nu fi invadat de turisti.
Barcelona e un oras vechi cu multe case inalte si strazi inguste printre ele, dar si cu alei largi si piete. Pentru ca soarele straluceste atat de des si sunt mereu multi oameni pe strada, chiar si seara tarziu, se poate simti cum viata pulseaza peste tot.
La inceput ma fascina piata. Fiecare parte a orasului are propria hala care este deschisa zilnic in afara de duminica si de unde poti sa cumperi tot ce se poate manca. Pentru ca spaniolii mananca aproape tot ce cunosteam deja.
Imi placeau in mod special negustorii de peste. Ocupau un culoar intreg cu standurile lor si ceea ce prezentau in vitrine era mai grozav decat orice manual de biologie. Pestele si creaturile marine ramase nu erau taiate bucati ori fileuri, ca la noi in Germania, ci erau asezate pe gheata asa cum fusesera scoase din mare. Aproape puteai crede ca inca traiesc. Unele dintre ele aveau un aspect periculos, ca pestii sabie sau merlucius. Pe aceia nu mi-ar fi placut sa-i intalnesc in apa."