Am aflat de scriitorul și medicul Adrian Sângeorzan târziu, când a venit la Librăria Șt.O.Iosif pentru a-și lansa ultimul volum de povestiri apărut la Editura Curtea Veche. Cu ocazia acestui eveniment m-am familiarizat cu bogata sa biografie, cu impresionantele sale reușite de a dobândi, după ce a părăsit România la finalul deceniului opt, calitatea de medic ginecolog în SUA, la New York dar și pe cea de scriitor de succes. Gândindu-mă la perioada potrivnică în care Adrian Sângeorzan a plecat din România, amintindu-mi de destinul provocator al cardiologului Martin S Martin (a cărui declarație de dragoste față de țara adoptivă, SUA, am citit-o în urmă cu aproape un an), cel care a trebuit să își ia studiile aproape de la zero, în America, pentru a fi recunoscut drept profesionist, descoperind și faptul că Adrian Sângeorzan a dezvoltat, în paralel cu Medicina și o carieră reputată de scriitor, am fost curios să îi citesc primul volum cu caracter autobiografic intitulat: ÎNTRE DOUĂ LUMI – POVESTIRILE UNUI DOCTOR DE FEMEI.

Volumul relatat la persoana I acoperă sincopat, într-o manieră nesistematizată, la granița dintre ficțiune și memorialistică, experiențele autorului prins, așa cum bine sugerează titlul între două lumi: înghețata lume comunistă, în care totul pare veșnic și înțepenit și înșelătoarea lume luminoasă de pe tărâmurile americane, cu provocările culturale și birocratice copleșitoare. După o copilărie petrecută într-un sat transilvănean, urmează experiența studenției la Universitatea de Medicină din Cluj, în vremurile în care concurența era de 10 candidați pe un loc. Experiența studențească este evocată în culori vii: de la figurile exigente ale celebrilor Ion Albu (care impunea acea toceală sinistră dar necesară de la Anatomie) sau Victor Papilian (fiul marelui anatomist), la figurile studenților străini sau români, Adrian Sângeorzan povestește captivant și anecdotic despre vânătoarea de oase și atlase din Anul 1, despre sărbătorile de după promovarea examenelor grele.

Cariera de medic în anii grei și terminali ai comunismului este practic pecetluit㠖 după stagiul petrecut la țară, la Homorod (acolo unde orice medic riscă să prindă rădăcini din neatenție și comoditate), unde medicii joacă poker cu preoții și participă chiar și la cezariane pe porci, la operații veterinare, Adrian Sângeorzan ajunge ginecolog la Brașov, într-un timp în care această specialitate se dovedește mai degrabă despre moarte și minciună , decât despre viață. Paginile care vorbesc despre cum se practicau avorturile și chirurgia în obstetrică și ginecologie în acele vremuri sunt pur și simplu zguduitoare: medicii umblă pe coridoare cu felinarul (ca minerii), se operează cu mănuși de coafor, se fac teste de sarcină folosind broscoi iar femeile intrate într-o grevă a reproducerii găsesc cele mai bizare și periculoase trucuri pentru a scăpa de sarcinile nedorite. În tot acest timp, medicul e bântuit de obsesia plecării, un vis care contaminează tot mai mulți conaționali. Momentele revoluției privite din spital sunt aproape suprarealiste: cu cocktailuri Molotov pregătite în sala de operație și tuburi de oxigen plasate la intrarea din spital. Mult așteptata plecare în SUA, nelipsită de peripeții, dezintegrează apoi, la fel ca în romanul lui Radu Jorgensen (Se respinge), mitologia străinătății: Adrian Sângeorzan rămâne o perioadă blocat în Canada, datorită unor nereguli birocratice, ajunge în cele din urmă în SUA și retrăiește atmosfera viitorului cu contur incert și aproximativ – păstrează statutul de imigrant admis cu indulgență și constată că la 36 de ani, după 12 ani de experiență de medic nu poate practica profesia pentru care s-a pregătit.. Aici, în America, autorul traversează o sarcină lungă și dificilă, pentru a se naște din nou: ca profesionist, ca om. La fel ca Martin S. Martin și Adrian Sângeorzan are nevoie de multă răbdare, de putere de regenerare psihică pentru a ajunge să treacă peste dezamăgiri, peste senzația de înstrăinare (este memorabil momentul în care autorul trebuie să completeze un document în care să-și declare rasa, și nu se poate recunoaște drept caucazian – americanii nu au rubrică pentru persoanele de rasă albă, ci doar caucaziană) și ajunge în cele din urmă să lucreze în spital în 2 ture, chiar și câte 120 de ore pe săptămână. În cele din urmă, doctorul de femei din cartea lui Sângeorzan pare să fie salvat de sala de operație – locul în care se simte stăpân pe situație și nehăituit de lumea din jurul lui și de întâlnirile uneori surprinzătoare, alteori înduioșătoare cu femeile pe care le tratează (de la cele care mimează sarcina, la cele care pun tatuajele mai presus de propria sănătate, la țigănci care fumează în timpul cezarienei).

Cu mult talent, împletind literatura cu ficțiunea, Adrian Sângeorzan vorbește din perspecitva martorului care a înregistrat precis momentele decisive din evoluția sa, despre bucuriile, melancoliile, amărăciunile unui destin remarcabil. Prin acest volum, Adrian Sângeorzan își transformă propria viață, într-un fel de sală de nașteri literară la care asistă, din primul rând, însuși cititorul: în ciuda faptului că este terifiantă pe alocuri și plină de umorile și chinurile asociate travaliului, (re)nașterea autorului în spațiul literar nu este mai puțin miraculoasă și cathartică.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro