Fara isihie‑lucrare niptica, omul nu poate pasi impreuna cu Hristos pe calea dobandirii slavei Sale si nu poate ajunge la trairea Tainei Crucii si a invierii Lui, care exprima duhul intregii Traditii isihaste. Curatirea de patimi, implinirea poruncilor lui Hristos vadesc, in fapt, pogorarea in propriul iad, adica in „valea” mortii. Odata cu luminarea mintii incepe insa invierea cea dintai, impartasirea de Pastile Domnului. Predarea noastra in mainile lui Hristos, Biruitorul mortii, este insasi esenta vietii isihaste.

    De vreme ce teologia reprezinta descoperirea lui Dum­nezeu in inima curata a omului, tot ceea ce tine de inchipuiri, ratiune omeneasca si este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curateste oglinda inimii, este mincinos si lipsit de ipostas. Cei care filosofeaza astfel se afla in hotarele inchinarii la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculatiilor si al inchipuirii lor. Tamaduirea omului consta in tamaduirea mintii sale (nous) prin curatire, luminare si desavarsire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu.

    † Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului

    Fragment:

 

    “Potrivit invataturii intregii Traditii a Dumnezeiestilor Scripturi si a Sfintilor Parinti ai Bisericii, omul este alcatuit din suflet si trup, intre care exista o legatura de unire neamestecata. Nu admitem preexistenta sufletului fata de trup, nici a trupului fata de suflet. Sufletul si trupul alcatuiesc impreuna ipostasul omului.

    Sfantul Nicolae Cabasila invata ca, inainte de caderea lui Adam, sufletul primea Harul lui Dumnezeu, care se revarsa si asupra trupului, iar apoi stralucea in intreaga zidire. in urma caderii insa, sufletul omului, de vreme ce nu mai este adapat de Harul Dumnezeiesc, se foloseste in chip patimas de trup si astfel iau nastere patimile sufletesti. Cu alte cuvinte, sufletul nu traieste dupa Dumnezeu, ci dupa trup, asa incat in om sporesc egoismul, mandria, slava desarta, toate provenind din energiile trupului. La randul sau trupul, ca unul ce nu primeste hrana de la suflet, se foloseste de cele zidite, astfel luand nastere patimile trupesti, precum lacomia pantecelui, iubirea de placere, agonisirea averilor etc. Tot aceasta pervertire este si cauza asa-numitei probleme ecologice. Are loc, asadar, o deplina schimbare si deformare a omului.

    Prin nevointa cea dupa Hristos, savarsita in sanul Bisericii, se urmareste intoarcerea la starea dinaintea caderii, restaurarea omului, repunerea sa in starea cea dintru inceput, astfel incat sufletul sa fie adapat de Dumnezeiescul Har, iar aceasta viata binecuvantata sa se reverse apoi asupra trupului si a intregii zidiri. Rugaciunea ajuta sufletul pe calea intoarcerii sale catre Dumnezeu, iar infranarea si intreaga-intelepciune sunt de ajutor pentru transfigurarea trupului. In acest fel, patimile, atat cele sufletesti, cat si cele trupesti, isi afla tamaduirea.”