“La Apostol Bologa din Padurea spanzuratilor inteligenta e mai vie, vointa insa ramane inferioara. Cata vreme Bologa, ofiter si el, nu are Romani Inainte, el este nu numai un corect soldat, ci un viteaz austriac. Lealitatea lui e onorabila in sfera ingusta a serviciului, in aceea a constiintei e o deficienta. El ar trebui sa fie sau patriot austro-ungar, decis, chiar si spre oroarea Romanilor, sau un franc tradator, martir pentru Romani, desi canalie pentru Imperiali. Lealitatea lui e o obstinatie, semnul unei constiinte turburi. Abia cand Bologa e trimis pe un front cu adversari romani sufletul lui se inspaimanta. El solicita doar mutarea pe alt front, ca sa eludeze conflictul. Neobtinand-o, se gandeste sa dezerteze, Dar dezertiunea e pregatita atat de rau incat Bologa e prins si spanzurat. El primeste osanda cu voluptate, ca o izbavire de o problema pe care n'a putut-o rezolva. Contradictia sufleteasca a lui Bologa se vadeste si in alt domeniu. El rupe logodna cu romanca Marta, fiindca a auzit-o vorbind ungureste cu un ofiter, dar el insusi se logodeste putin inainte de moarte cu o tanara taranca maghiara. Cazul lui Bologa e al tuturor nationalitatilor care lupta in tabara austro-ungara. Cehi, Romani, etc. se razboesc fara sa stie pentru ce, fara insufletire patriotica, dar si fara sperante nationale. Ei sunt bieti oameni comuni nedecisi. Publicat inaintea prabusirii Imperiului austro-ungar, acest roman prin gravitatea si melancolia lui, ar fi putut deveni un soiu de Le mie prigioni. Acum el este un roman psihologic, monografia incertitudinii chinuitoare in afara de orice consideratii politice. Autorul a avut grija sa dea lui Bologa o ereditate complexa, o copilarie cu crize mistice, care sa predispuna, la neurastenia oscilatiei. Niciodata cuvintele «patrie», «natie romana» si alte clisee politice nu vin in gura lui Bologa. Limbajul lui e de un misticism profetic, cu o puternica sententiozitate ibseniana, ceea ce da cazului sau o si mai cetoasa obscuritate casuistica."