Intors din Japonia, Roland Barthes se marturisea fascinat de acest „imperiu al semnelor“ recent descoperit. George Banu isi pune jurnalul de spectator sub semnul aceleiasi seductii. Viziteaza si exploreaza  „imperiul teatrului“, ce reuneste formele traditionale, teatrul no, kabuki sau bunraku, precum si experientele moderne, de la shingeki la buto. Priveste scena japoneza si ii descrie performantele, dezvaluind si protocolurile salii, de la forfota si mancare la somn si aplauze.

George Banu adopta postura unui spectator european captivat de vizita acestui „imperiu“ unic in aspectele sale secrete si scrie o carte de iubitor informat, nu de specialist confirmat, o carte libera, ce ne permite sa patrundem in intimitatea scenei japoneze si sa recunoastem dialogul cu scena occidentala prezent in marile spectacole semnate de Peter Brook sau Ariane Mnouchkine. Cum sa iubim o alta cultura, fara a o abandona pe cea careia ii apartinem? Iata intrebarea care, dincolo de observatii si comentarii, strabate cartea. A asocia uimirea unei revelatii cu apartenenta la o origine, iata pariul volumului! In el, cititorii vor descoperi si o prezentare riguroasa a principalelor forme traditionale japoneze, privite din perspectiva istorica.