John Fitzgerald Kennedy a reprezentat un mit, dar si un exemplu pentru generatia postbelica. Multi americani, dar si europeni il adorau pe acest tanar cu parul mare, frumos, aristocrat, puternic, curajos, realist, plin de energie, in stare sa isi respecte angajamentele si cuvantul dat. Avea patruzeci si trei de ani cand a intrat in functie, dar  amintea de entuziasmul unui tanar de douazeci. A fost cel mai tanar presedinte american din istorie, primul nascut in secolul XX, primul catolic, primul atat de aproape de europeni. Cand a fost asasinat la Dallas, Texas, pe 22 noiembrie 1963, in circumstante nici pana astazi pe deplin elucidate, la doar patruzeci si sase de ani, lumea a plans – de furie, de dragoste, de frustrare. Kennedy a murit fara sa apuce sa vada indeplinite iluziile create chiar de el insusi. Focurile de arma trase de Oswald au ucis vise ale americanilor, dat fiind ca revolutia pentru drepturile civile ajunsese la apogeu. Nu numai America a descoperit lacrimile, au fost multi cei care l-au regretat pe Kennedy. Acest idealist ciudat isi pusese in gand sa schimbe viata, istoria, lumea. Prin moartea lui, cum avea sa spuna istoricul Arthur M. Schlesinger, „am pierdut ceva vital, adica viziunea unei Americi ca republica umana, rationala, democrata, care colaboreaza cu celelalte state si institutii internationale pentru a promova democratia, drepturile omului, pacea“.
    Cele 80 de fotografi alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui devenit mitul tuturor noilor generatii – JFK.
    Fragment din volumul "John Fitzgerald Kennedy" de Marilena Gala:

    „JFK: PERSONAJ ISTORIC SAU DE TABLOIDE?
    Inca dinainte de a deveni presedinte, John F. Kennedy suscita impresii si sentimente contradictorii. Apartinea unei familii instarite si puternice care atinsese bogatia si notorietatea in cursul unei singure generatii: un fenomen posibil doar intr-o tara precum Statele Unite, unde pana si dinastiile cele mai vechi sunt oricum rezultatul imigrarii din batranul continent si unde privilegiul din nastere ii cedeaza adesea locul abilitatii individului de a sti sa se puna la incercare si de a excela. Cu toate acestea, datorita puterii pe care o reprezenta, dar poate si mai mult datorita rapiditatii cu care parcursese toate etapele care il dusesera la Casa Alba, JFK a fost dintotdeauna obiectul unei curiozitati care nu s-a atenuat cu timpul, ci dimpotriva, alimentata de nenumaratele si repetatele insinuari inaintate de diferite reviste de scandal si de biografi mai mult sau mai putin improvizati, s-a transformat adesea intr-o curiozitate morbida, concentrata mai ales pe presupusele relatii ale familiei Kennedy cu mafia si pe la fel de presupusa relatie amoroasa dintre John si Marilyn Monroe. Iar pe aceasta linie foarte subtire unde stau de o parte zvonurile si barfele amplificate de presa in cautarea de senzational si de cealalta parte marturiile menite sa descrie personalitatea si latura privata a unei persoane publice, se consuma pentru
presedintele Kennedy trecerea de la personalitate de importanta istorica la personaj de tabloide. Este vorba de un traseu foarte scurt, chiar si pentru cineva ca JFK, care iubea si stia sa stea sub lumina reflectoarelor. Kennedy a guvernat intr-un moment delicat al relatiilor internationale: contextul Razboiului Rece era intr-o faza de transformare si, prin urmare, pana si relatiile dintre cele doua supraputeri trebuiau calibrate in baza evolutiei politice, militare si economice in curs. Felul in care a actionat JFK in acest context, a fost in stare cat de cat sa ia decizii importante, sau, mai mult, sa se eschiveze din fata unor responsabilitati suparatoare, poate fi reconstruit in mare parte datorita documentelor pastrate in numeroasele arhive aflate la dispozitia istoricului care nu se multurneste cu marturiile epocii ajunse pana la noi prin memorii, biografii sau articole de ziar. Mai mult decat documentele (demne de luat in seama in prezentarea tipului de proces decizional, a ierarhiei prioritatilor unui guvern si a dezbaterii care pregateste si preceda luarea unei decizii), astfel de surse au marele neajuns de a fi partinitoare, de a imbratisa o cauza in favoarea sau impotriva personajului luat in discutie.”