Jurnalul lui Sake
Fragment din carte:
"Mi-a devenit din ce in ce mai greu sa ma strecor neobservata la sedintele cenaclului Eminescu. La ultima sedinta pe anul trecut m-am dus ascunsa in geanta lui Sorin, una marca Fossil, fabricata din multa panza si putina piele. Am ajuns cu mare intarziere, cand tocmai isi incepea lectura Petru Serban, invitatul vedeta al serii, un artist plastic recunoscut in comunitatea noastra si intrat, cu numele, in cateva enciclopedii.
Eram instalata confortabil, la piciorul mesei, cand ziaristul Ovidiu Mot, cel care in anii din urma si-a croit o noua reputatie, de cantaret de colinde, s-a adresat audientei pe un ton glumet: „Fiti atenti ce spuneti, ca din geanta aia ne asculta Sake! " Urmarea a fost ca Sorin, ca sa contrazica suspiciunea, m-a mutat cu tot cu geanta langa cuierul de la usa, de unde n-am mai auzit decat fragmente din cuvantarea artistului.
Omul si-a facut un obicei din a pronunta, in luari de cuvant la diverse evenimente din comunitate, dar si in discutii particulare, un indemn care, spune Sorin, il situeaza in pozitia de promotor al propriului interes: „Sa ne cunoastem si sa ne respectam artistii! Numai astfel vom putea noi, romanii din Canada, sa ne pastram identitatea culturala !"
A mai fost auzit lansand idei de proiecte avantate, a caror punere in practica se bizuie pe generozitatea buzunarelor altora. Gen: „Sunt atatia ingineri romani la Montreal! Oameni cu lefuri bune! stiti ce cred eu c-ar trebui sa faca ei? Sa stranga bani si sa ridice, domnule, o biserica !"
La cenaclu, Petru Serban a citit un eseu „total", unul despre lucrurile care au contat cu adevarat pentru el intr-o viata dedicata artei. A vorbit despre materiale si culori, despre necesara privire iscoditoare indreptata catre tot ce exista, despre rolul formativ al modelelor, despre femeie, vazuta ca o supraentitate cu multiple fete, pe care el, artistul, a tratat-o intotdeauna cu infinit respect, fiind recompensat cu beneficii certe. "
Descrierea produsului
Fragment din carte:
"Mi-a devenit din ce in ce mai greu sa ma strecor neobservata la sedintele cenaclului Eminescu. La ultima sedinta pe anul trecut m-am dus ascunsa in geanta lui Sorin, una marca Fossil, fabricata din multa panza si putina piele. Am ajuns cu mare intarziere, cand tocmai isi incepea lectura Petru Serban, invitatul vedeta al serii, un artist plastic recunoscut in comunitatea noastra si intrat, cu numele, in cateva enciclopedii.
Eram instalata confortabil, la piciorul mesei, cand ziaristul Ovidiu Mot, cel care in anii din urma si-a croit o noua reputatie, de cantaret de colinde, s-a adresat audientei pe un ton glumet: „Fiti atenti ce spuneti, ca din geanta aia ne asculta Sake! " Urmarea a fost ca Sorin, ca sa contrazica suspiciunea, m-a mutat cu tot cu geanta langa cuierul de la usa, de unde n-am mai auzit decat fragmente din cuvantarea artistului.
Omul si-a facut un obicei din a pronunta, in luari de cuvant la diverse evenimente din comunitate, dar si in discutii particulare, un indemn care, spune Sorin, il situeaza in pozitia de promotor al propriului interes: „Sa ne cunoastem si sa ne respectam artistii! Numai astfel vom putea noi, romanii din Canada, sa ne pastram identitatea culturala !"
A mai fost auzit lansand idei de proiecte avantate, a caror punere in practica se bizuie pe generozitatea buzunarelor altora. Gen: „Sunt atatia ingineri romani la Montreal! Oameni cu lefuri bune! stiti ce cred eu c-ar trebui sa faca ei? Sa stranga bani si sa ridice, domnule, o biserica !"
La cenaclu, Petru Serban a citit un eseu „total", unul despre lucrurile care au contat cu adevarat pentru el intr-o viata dedicata artei. A vorbit despre materiale si culori, despre necesara privire iscoditoare indreptata catre tot ce exista, despre rolul formativ al modelelor, despre femeie, vazuta ca o supraentitate cu multiple fete, pe care el, artistul, a tratat-o intotdeauna cu infinit respect, fiind recompensat cu beneficii certe. "
Detaliile produsului