Da, de un an suntem impreuna. si tin minte exact cuvintele unor „prieteni”, care se intrebau vadit nelinistiti: „si dupa un an, sa zicem, ce mai scrieti voi in revista? Cate leacuri veti mai gasi prin manastiri, ca sa puteti umple cele 100 de pagini de revista?” Le raspund acum: nu avem noi pagini in revista cate leacuri si remedii gasim in manastirile si schiturile Romaniei! Aceste asezaminte tezaurizeaza cel mai bine intelepciunea populara si monahala, experienta de veacuri a unui popor care a trait nemijlocit in natura. Aceasta i-a fost adapost, camara, farmacie, templu, cetate. Romanul e chiar infratit cu natura, chiar daca acum o agreseaza si chiar o raneste cu nesabuinta lui, cu lipsa de atentie fata de mediu, cu graba de a construi (repede si prost), cu pofta de castig imediat. Dar toate acestea se vor mai regla in timp, si deja unii romani s-au intors catre adevaratele lor valori: acelea de respect fata de creatie si recunostinta fata de Creator.

Daca oamenii obisnuiti redescopera acum farmecul ambiental si puterea vindecatoare a naturii, ei bine, calugarii au stiut asta dintotdeauna! Traind mai izolat, in manastiri ferite de tropaiala lumii sau chiar in sihastrii, acestia au inteles pe deplin forta naturii, au invatat sa o iubeasca, dar sa o si respecte. Mai mult, au stiut sa extraga acele energii hranitoare si vindecatoare care confera organismului uman putere si sanatate. Experimentand pe ei insisi forta de vindecare a plantelor, combinata cu efectul terapeutic al unor izvoare sau al unui anume tip de aer, monahii sunt cei mai in masura sa ne impartaseasca aceste concluzii ale lor, traite pe viu. Rezultatele? Priviti-i! Nici un calugar nu sufera de „bolile secolului” (in care depresia e la loc de „cinste”), imensa lor majoritate ating varste impresionante, in general mor de batranete in chilia lor (si nu prin spitale), au un echilibru redutabil intre minte si trup, vadesc un optimism contagios. De un singur se tem: de Dumnezeu. Pe Care Il si iubesc, si tocmai de aceea se tem: sa nu-I piarda dragostea…

Haideti, deci, sa-i urmam in lucrurile posibile noua, celor din lume! Haideti sa punem inceput bun vietii noastre prin teama de Dumnezeu, care este totodata si inceputul intelepciunii. Dupa aceea, va veni si dragostea. si unde dragoste e, totul prisoseste si infloreste. Inclusiv sanatatea noastra!