Fragment: 

 

    „AUTORUL 

 

    Nu... Nu sunt eu autorul. Vom vorbi despre el, dar nu sunt eu. Daca stau bine sa ma gandesc, nu am scris nicio carte. Mai corect ar fi, nu am terminat nicio carte, nu am publicat nicio carte. Cu toate ca, la un moment dat, erau vreo trei edituri mari la coada dupa un text al meu. Asta a fost mai demult. Intre timp, am dat-o de gard, si nu m-a mai cautat nimeni. Dupa ce am facut o mareata emisiune de demascare a unui demnitar corupt care, chiar in momentul acela, se afla pe o masa de operatie de pe care nu s-a mai sculat. Da... Deci sa revin. Nu sunt eu autorul. Eu sunt Mario Popescu. Dar de niste ani buni sunt Lars. De ce, Lars? Mai degraba, de ce, Mario? Am aproape doi metri, cantaresc bine peste o suta de kile, sunt blond-blond, am ochi albastri si barba, blonda si ea. Deci, de unde pana unde Mario? Evident de la nasi care erau amorezati de Italia, desi n-au vazut-o niciodata. Au murit prea repede dupa Revolutie, si n-au mai apucat. Maica-mii nu i-a placut niciodata numele, credea ca nu ofera niciun fel de prestanta, mai mult, ca posesorul lui, adica eu, putea fi considerat un papagal, dar nasii erau de pe partea ailalta, de la tata, si Mario a ramas. Cu Lars povestea e mai complexa si ma implica doar pe mine. Fara rude, fara decizii imperative... In urma cu vreo douazeci de ani, niste producatori din Germania s-au hotarat sa filmeze intre Carpati o ineptie despre un razboi intre vikingi si ceva populatii brunete. Germanii aduceau vikingii, noi dadeam brunetii. Omul de legatura al nemtilor cu populatia bastinasa era o iubita de-a mea, era chiar iubita mea de atunci, Helga, etnica dupa nume si dupa grai.”