Richter 8.9

Suspans într-o carte a cărei acțiune se petrece la Paris, București, Viena, Cairo. Este o elegantă pendulare între trăirile interioare ale unui artist pe cale să se rateze și fuga după o mașinărie misterioasă despre care se spune că este cea mai puternică armă de luptă din lume.

Cele peste 400 de pagini curg ușor, mai ales că autorul nu uită să relanseze acțiunea la sfîrșitul și la începutul fiecărui capitol, tehnică ce mi-a adus aminte puțin de seria Jocurile foamei.

Alex nu mai are de ales și încearcă să se sinucidă. Chiar în ultima secundă în care se avîntă în plutirea spre liniile trenului, se întîmplă ceva care-i va schimba viața. Intră în posesia unui pachet ce conține un tablou. De acolo, lanțul de încurcături și de întîmplări țesute de personaje colorate.

Andrei Călăraș este undeva la mijloc, are o scriitură politicoasă, fără excese, fără a vrea să frapeze. Nu te lasă fără explicații științifice, dar te avertizează cînd trece în tabăra conspirațiilor sau a speculațiilor. Construiește personaje credibile, dar destul de cuminți, oameni în care vei recunoaște și tu persoane tipice din jurul tău. Știe să dozeze suspansul și nu te enervează cu climaxuri trase de păr. Mi s-a părut însă că unele emoții sunt surprinse cu atenția unui inginer, mai puțin a unui scriitor prins în focul creației literare. De aici unele scene de flirt descrise cu stîngăcia unui licean sau decoruri calculate, dînd impresia că totul stă acolo unde-i e locul.

Nu pot să nu remarc umorul fin al autorului, ironia și arta scrierii la persoana I – mereu mi s-a părut această metodă una foarte intimă.