Titlu disponibil in campania "Autorul lunii", dar fara autograful autoarei!

Am deschis ziarul si-am citit o fraza care mi-a facut gaura in creier: o prostituata in varsta de 11 ani a umplut un sat intreg de sifilis. Bineinteles, stiu foarte bine ca in jurul meu exista prostitutie infantila, copii mutilati, agresati, ucisi, impinsi sa supravietuiasca in genunchi, de cum vad ochiul soarelui. Dar in titlul acesta de ziar mai era ceva: o falosenie gretoasa a vanatorului de rating. Povestea mergea in mod pervers pe amanunte de genul ca fetita se prostitueaza inca de pe cand avea 9 ani sau ca printre clientii ei se numara chiar si barbati de 80 de ani. Desi stirea a fost apoi preluata in aproape toate cotidienele importante, era evident ca nimeni nu se obosise sa investigheze sau macar sa verifice informatia. si tocmai aceasta indiferenta naucitoare m-a determinat sa scriu un roman. M-a indignat intotdeauna lipsa de respect a jurnalistilor, care vorbesc despre oameni ca despre niste nenorociti. Cand aud aprecieri de genul batranul sau nea Vasile, mi se face rau. Cine ii da dreptul ziaristului sa vorbeasca de sus cu oamenii care ii asigura subiectul si painea? Dar de data aceasta era chiar mai mult decat indiferenta si nerusinare: era un cinism crancen, de care nu doar ziaristul, cu fragila si proverbiala lui educatie, era responsabil. Ci o lume numeroasa, o gloata, de fapt, o Istorie.

si-atunci am inceput propria cercetare. Fetita care umpluse satul de boli era in realitate un copil cu parinti cat se poate de normali, care o bateau meserias si disperat. Nu era vorba despre o familie cu probleme. Nici despre una saraca. Parintii copilei erau niste oameni muncitori, dar care devenisera parinti sub presiunea unei societati ridicate cu greu pe numeroase ingenuncheri ale autoritatii parintesti. Adica societatea noastra. Tocmai de aceea, actiunea romanului meu nu reconstituie doar povestea fetitei din ziare. In aproape orice sat exista o astfel de fiinta, batuta, izgonita de-acasa, nevoita sa intre in tot felul de intamplari care se petrec intotdeauna cu voia si cu ajutorul maturilor. Numai daca ne gandim la cazurile mediatizate in ultimul an, si deja avem in minte o suma de copii violati, deveniti in mod brutal parinti, ucisi in bataie. Iar varsta de 11 ani pare ea insasi un prag greu de trecut. Din cercetarile mele, in ultimul an, mai bine de jumatate, din cele peste 200 de cazuri cunoscute, sunt fixate la varsta de 11 sau 12 ani. Lizoanca este un copil de 11 ani si, da, povestea, in desfasurarea ei liniara, este cea a fetitei invinuita c-a umplut un sat intreg de sifilis. Insa eu am ales un sat, aflat la 25 de km de Bucuresti, pe apa Neajlovului. Un sat mic, tipic romanesc, nici mai bun nici mai rau decat oricare altul. N-a fost o descoperire. M-am oprit acolo pentru ca apa inflorita a raului de campie trecea asa trista printre malurile verzi. si-am auzit in departare scrasnetul unor roti vechi. Asa ca m-am intors acolo, cu doi regizori (Cristian Panaitescu si Lucian Sora) pe care i-am asistat cat timp au filmat pentru un scurt metraj. In spatele camerelor e o liniste de fier, in care povestile patrund in pasi de dans. Vara trecuta am colindat prin mai multe sate, in special din sudul tarii, am cunoscut copii si maturi, am facut fotografii. Iar un timp n-am mai citit niciun ziar.

Romanul meu aduce o poveste simpla in care sunt inserate alte 13 povesti, un fel de sertare ale romanului, care alcatuiesc povestea subterana a unei stari de lucruri. Nu mi-a placut niciodata vaicareala. De regula, cand ceva imi displace, ma gandesc imediat la ce-ar fi de facut, iar pentru asta, in primul rand caut cauzele.

Am scris romanul pe nerasuflate, lasandu-ma in seama povestii despre o fetita darza, hotarata, inteligenta si aflata in razboi cu toata lumea. Lizoanca are ceva din mine, dar mai cu seama are ceva din varsta superba de 11 ani. Nu cred ca intamplator au iesit la suprafata istoriei intamplarile despre copii care au aceasta varsta. Ea este una a trezirii luciditatii.

Doina Rusti