Fragment din enciclopedie:

 

    „Imperiul Otoman, barbatul bolnav al Islamului

    Aceasta vasta miscare de expansiune in detrimentul Orientului musulman este inaugurata de Bonaparte, care ocupa Egiptul, la acea vreme provincie a Imperiului Otoman, in 1798. Aceasta operatie militara nu cuprinde inca dimensiunea coloniala in sensul modern al termenului, cu atat mai mult cu cat se impune impotriva altei puteri imperiale, aflate la confluenta dintre Asia, Europa si Africa, Imperiul Otoman. Desi acesta pretinde ca aduna ansamblul (in tot cazul o mare parte) comunitatii musulmane sub stindardul califatului, exercita o dominatie resimtita drept „coloniala" de catre popoarele subjugate, printre care egiptenii arabofoni. Exportand, asa cum o va face printre popoarele Europei, conceptele moderne de natiune si de suveranitate nationala, generalul francez va cauta de altfel sa-si atraga bunele gratii ale elitelor locale („ulema" - invatati), actiune ce a continuat pana alungarea francezilor din Egipt in 1801 de catre britanici, ale caror ambitii imperiale sunt de alta natura. Ideea de natiune, care va anima miscarile de independenta printre popoarele crestine din Balcani si din Caucaz incovoiate sub jugul turcilor otomani, incoltise cu toate acestea si printre popoarele musulmane, condamnand la un declin inexorabil Imperiul Otoman, numit la sfarsitul secolului al XIX-lea „barbatul bolnav al Europei".

    In aceasta vasta miscare de emancipare nationala care misca fundamentele fragilizate ale Imperiului Otoman, va prinde contur “problema Orientului” la care isi vor propune sa rspunde cancelariile  europene, umpland presupusul “vid” de putere in Orientul Apropiat si cel Mijlociu. Astfel pusa, problema Orientului, care era considerata ca exprimand setea de libertate a popoarelor din regiune, indiferent ca erau crestini sau musulmani, va fi adesea pretextul unei interventii politice.”