Petre Marmureanu avea doar zece ani cind a inceput sa invete sa joace tenis in Romania comunista, jucand in picioarele goale pe terenurile de zgura si folosind o paleta de lemn pe post de racheta. Opt ani mai tarziu, in calitate de membru al echipei de Cupa Davis, Marmureanu calatorea alaturi de Ilie Nastase si Ion tiriac in toate capitalele lumii, jucand la turnee in Cairo, Monte Carlo, Paris, Londra, Moscova si in multe alte orase ale lumii.

    In aceasta scriere autobiografica, Marmureanu se lasa purtat de firul amintirii, relatandu-si viata, povestind cum fusese obligat sa ajunga curier pentru Securitate, calatorind cu pachete continand documente strict secrete pe care le ascundea in husa rachetei de tenis si pe care trebuia sa le „livreze” ambasadelor Romaniei. Prinzind in ultima secunda un zbor spre libertate, Marmureanu povesteste cum a reusit sa evadeze. Chiar si in America, unde Donald Rumsfeld si Presedintele Gerald Ford l-au ajutat sa obtina cetatenia americana, a trait mai multi ani sub protectia FBI-ului, temandu-se in permanenta pentru propria viata, fiindu-i cunoscut pericolul in care se aflau cei care fugeau din Romania si stiind ceea ce ii astepta pe cei care se intorceau vreodata in tara. Si totusi, de dragul familiei, Marmureanu a riscat si s-a intors - devenind martorul primelor momente ale rebeliunii, momente care au precedat prabusirea unui regim malefic.

    Fragment din autobiografie:

 

    „In calatoriile mele am avut ocazia de a vizita o serie de tari care pur si simplu m-au cucerit. Israel a fost un astfel de loc. Si prima mea vizita a fost de neuitat.

    Am ajuns la Tel Aviv cu patru zile inainte de inceperea turneului. Cei de la Federatia Israeliana de Tenis m-au intrebat daca as vrea sa ma antrenez cu echipa lor de Cupa Davis, care tocmai incepuse un antrenament strasnic in vederea pregatirii unui meci care urma sa aiba loc in trei saptamani. Am fost de acord imediat si in curand ma gaseam pe terenurile cu nisip alb ale clubului Maccabi Tel Aviv, principalul club de sport din centrul orasului. Fiindca jucasem mai multe turnee in Egipt, eram deja obisnuit cu stralucirea terenurilor cu nisip alb si am jucat bine. A doua zi mi-am gasit numele afisat in mod vizibil intr-o stire de pe prima pagina a ziarului Tel Aviv Observer.

    Apoi, Jerusalem Post mi-a solicitat un interviu. In timp ce discutam cu reporterul, mi-am amintit de Sonia, o prietena din copilarie care disparuse din Romania in 1946, pe cand aveam cinci ani. Inca mai aveam imaginea ei in minte — o fata linistita, politicoasa si frumusica, cu parul blondut, care locuia pe aceeasi strada cu mine in Bucuresti. Ca un copil de cinci ani nefericit in dragoste, o conduceam adesea acasa pana cand, intr-un final, intr-o dimineata de iarna, mi-am facut curaj sa o invit la o plimbare pe sania mea. Timp de doua saptamani am fost cei mai buni prieteni. Apoi, intr-o zi de la inceputul lunii februarie, n-a venit la gradinita. Au mai trecut cateva zile si tot nu aparuse. Cand am sunat la usa casei sale, am aflat ca familia plecase. La inceput nu am putut obtine o explicatie."